Dănciulescu va ascuţi colţii „câinilor roşii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorul revenit la Dinamo se va ocupa şi de pregătirea atacanţilor. Ioan Becali, consilierul antrenorului dinamovist, are gânduri mari pentru unul dintre jucătorii săi preferaţi. Giovani vrea să-l împingă pe Dănciulescu spre meseria de tehnician.

Are 33 de ani, se află în top 4 al celor mai buni marcatori all-time din România şi a semnat din nou cu Dinamo, cu intenţia de a mai câştiga un titlu de golgheter şi de a bate noi recorduri. Totuşi, Ionel Dănciulescu nu neglijează viitorul îndepărtat. A primit promisiunea că va continua la clubul din „Ştefan cel Mare" odată cu retragerea din activitate, iar noua meserie a lui „Danciu" prinde contur.

Andone: „Au ce învăţa de la el"

Elevul lui Andone va alege profesia de tehnician. A fost şi ideea lui, dar şi a fostului impresar, Ioan Becali, unul dintre apropiaţii jucătorului. „Corbul" va deprinde tainele viitoarei sale meserii încă din perioada celor doi ani de contract, ca fotbalist, cu Dinamo.

În primul sezon, cel care tocmai a început, va „fura", din „umbră", detalii specifice antrenoratului de la Ioan Andone. Apoi, din cel de-al doilea an de contract, va fi numit, oficial, secundul „Fălcosului". Antrenorul „câinilor" i-a oferit deja lui Dănciulescu o responsabilitate.

Fostul jucător al lui Hercules va trebui, la antrenamente, să aibă grijă de tinerii Liviu Ganea, Păun, Alexe şi Torje. „Noi vrem să schimbăm ceva la club, vin unii, pleacă alţii. Mă bucur că s-a întors Dănciulescu, aveam mare nevoie de el. Cei tineri pot să crească în jurul lui, e un om important pentru vestiar. Se poate adapta în orice situaţie", a afirmat Andone.

Dinamo pregăteşte jucători pentru colegiu

Antrenorul „câinilor" îşi ajută foştii coechipieri aşa cum poate. Zilele trecute, Ioan Andone a fost sunat şi rugat de Iulius Nemţeanu, colegul său de generaţie şi de suferinţă în anii 80, pe când Dinamo întâlnea Hamburg, să-l primească şi pe fiul său, Ionuţ, la antrenamentele roş-abilor.

Tânărul de 20 de ani nu este fotbalist profesionist, însă speră să prindă loc într-o echipă de „soccer" în Statele Unite ale Americii, acolo unde va merge la colegiu. Astfel, Nemţeanu junior a avut şansa să se pregătească cu Dănciulescu, N'Doye sau Marius Niculae şi să-şi adauge în CV o scurtă experienţă în „Ştefan cel Mare". La antrenamentul de marţi după-amiază, musafirul roş-albilor a primit chiar tricoul cu numărul 10.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite