Curăţenie în Turul Franţei
0După scandalurile de dopaj care au umbrit ediţia câştigată de Contador, Marea Buclă ar putea fi reorganizată din 2008 Organizatorii Turului Franţei fac mari eforturi să minimalizeze
După scandalurile de dopaj care au umbrit ediţia câştigată de Contador, Marea Buclă ar putea fi reorganizată din 2008
Organizatorii Turului Franţei fac mari eforturi să minimalizeze pierderile ce vin iremediabil după o
ediţie plină de evenimente ce au pus o nouă pată neagră pe cea mai titrată competiţie ciclistă din lume.
După ce principalul favorit anunţat înainte de începutul turului, kazahul Vinokourov, a fost depistat pozitiv, deţinătorul tricoului galben cu puţine etape înainte de final, danezul Rasmussen, s-a retras din competiţie primind "interzis" din partea echipei sale, Rabobank. Motivul? Rasmussen nu a fost de găsit la două controale antidoping din luna iunie.
În cele din urmă, victoria într-un nou tur zbuciumat i-a revenit spaniolului de 24 de ani, Alberto Contador, care este primul ciclist, de la Jan Ullrich (1997), care izbuteşte dubla - victorie la general şi locul întâi în ierarhia tinerilor.
Speriaţi de consecinţe
Problemele legate de inerentele scandaluri de dopaj i-au speriat pe organizatori, care încep să caute soluţii pentru a reduce din pierderile ce se anunţă a fi aproape iremediabile. După ce mai mulţi editorialişti au anunţat că ciclismul se îndreaptă spre o moarte inevitabilă, iar posturile TV ARD şi ZDF au hotărât să nu mai transmită etapa a zecea, în urma unui nou scandal cu dopajul, ultimul anunţ a venit ca un trăsnet. "În cazul în care ciclismul nu-şi rezolvă problemele, propun ca acest sport să fie exclus de la Jocurile Olimpice", a sunat declaraţia dată de Rene Fasel, unul dintre membrii Comitetului Olimpic Internaţional. Reacţiile nu au întârziat să apară, iar la numai o zi după încheierea Turului, se anunţă schimbări majore. "Ne gândim să adoptăm o nouă formulă de înscriere în Turul Franţei, un amestec de grupuri sportive şi echipe naţionale. Cred că acest melanj este posibil şi astfel s-ar mai elimina din problemele existente", a spus, pentru cotidianul francez "L'Equipe", Patric Clerc, preşedintele Amaury Sport Organisation (ASO), organizatoarea mai multor curse, printre care şi Marea Buclă.























































