Cum a influenţat accidentul nuclear de la centrala Cernobîl viaţa Mariei Şarapova.Drama din viata rusoaicei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maria Şarapova este născută în Rusia, dar a emigrat împreună cu părinţii în Statele Unite, pe când avea numai şase ani.

Şarapova s-a născut în oraşul rus Niagan în 1987, la un an după ce familia sa a plecat din Belarus. Motivul pentru care părinţii ei s-au mutat este legat de dezastrul de la Cernobîl. Ei locuiau la Gomel, la mai puţin de 200 de kilometri de centrala nucleară şi au fugit de teama consecinţelor de pe urma exploziei de la reactor. 

Au preferat să meargă în mijlocul Siberiei, la peste 3500 de kilometri de oraşul în care locuiau doar pentru a nu avea de suferit. Ulterior, când Şarapova avea doi ani, familia s-a mutat la Soci, pe malul Mării Negre. Chiar dacă nu se născuse când a fost explozia, copilăria Mariei a fost marcată dur de acest eveniment petrecut acum 30 de ani. Bunica ei, Galina (foto jos), rămasă în Belarus şi din fericire neafectată de radiaţii i-a povestit de-a lungul vremii cum ecinii ei se stingeau încet din cauze necunoscute, cum animalele mureau în ogradă peste noapte sau cum legumele creşteau într-o lună cât altele într-un an. Toate acestea fiind efecte directe sau indirecte ale dezastrului.

Şarapova a întreprins, de-a lungul timpului, numeroase acţiuni de sprijinire a zonei afectate şi a populaţiei rămase acolo.Tocmai de aceea, ea a devenit, în 2007, Ambasador al Bunăvoinţei în cadrul ONU, titlu care i-a fost retras temporar anul acesta, după ce a  recunoscut că a consumat meldonium, substanţă interzisă.

galina
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite