CSA Steaua are un nou conducător. Ionuț Moșteanu: „Va avea tot sprijinul meu și al echipei ministerului”
0Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a anunţat, joi, 2 octombrie, că l-a numit pe colonelul Eduard Danilof la conducerea clubului CSA Steaua.

"CSA Steaua are nevoie de un suflu nou. L-am împuternicit astăzi la conducerea clubului pe colonelul Eduard Danilof - un ofiţer cu aproape 30 de ani de experienţă, veteran în misiuni internaţionale în Irak şi Afganistan, dar şi cu o solidă experienţă de management în administrarea Stadionului Steaua", a anunțat Ionuț Moşteanu pe pagina sa de Facebook.
El a adăugat: "Pentru următoarele 6 luni, obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate. Colonelul Danilof va avea tot sprijinul meu și al echipei ministerului pentru a moderniza clubul și pentru a-l face performant. Vom demara un control pe toate departamentele și secțiile sportive și vom profesionaliza modul în care CSA funcționează".
Potrivit ministrului Apărării, există două obiective: scoaterea clubului din stagnare și modernizarea managementulu, precum și transformarea secției de fotbal într-o poveste de succes, printr-un "model sustenabil, care să respecte legea și să atragă investitori".
"Steaua nu poate trăi doar din amintiri. Trebuie reclădit clubul cu mult profesionalism", a mai transmis ministrul.