Declarația care dă fiori. Oficial de la Casa Albă: „Nimeni nu va lupta cu Statele Unite pentru viitorul Groenlandei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un oficial de la Casa Albă a declarat că „nimeni nu va lupta militar cu Statele Unite pentru viitorul Groenlandei”, reafirmând pretențiile americane asupra insulei arctice și subliniind importanța acesteia pentru securitatea regională.

Stephen Miller FOTO: Profimedia
Stephen Miller FOTO: Profimedia

Statele Unite nu se așteaptă la un conflict militar pentru Groenlanda, a declarat Stephen Miller, adjunctul șefului de cabinet al președintelui Donald Trump, referindu-se la pretențiile SUA asupra insulei arctice, teritoriu autonom al Regatului Danemarcei.

Întrebat de CNN dacă SUA ar exclude utilizarea forței pentru a prelua Groenlanda, Miller a afirmat: „Nimeni nu va lupta militar cu Statele Unite pentru viitorul Groenlandei”.

Oficialul american a subliniat că insula ar trebui să facă parte din Statele Unite, poziție exprimată în mod repetat de Trump încă de la începutul mandatului său, potrivit agerpres.

Miller a argumentat că, în calitate de principală putere militară a NATO, SUA trebuie să controleze Groenlanda pentru a securiza regiunea arctică.

În același timp, el a pus sub semnul întrebării suveranitatea Danemarcei asupra insulei și a întrebat care este baza juridică a apartenenței acesteia la regatul nordic, criticând rolul Groenlandei ca „colonie a Danemarcei”.

Groenlanda este autonomă, dar face parte din regatul Danemarcei și nu este membră a Uniunii Europene. Insula are o importanță strategică majoră, datorită resurselor naturale și poziției sale pentru controlul militar al Arcticii.

Trump a reafirmat în repetate rânduri că SUA ar trebui să dețină controlul asupra Groenlandei din motive de securitate națională.

De asemenea, o postare recentă publicată pe rețeaua X de Katie Miller, soția adjunctului șefului de cabinet al președintelui Trump, a declanșat un val de reacții politice și diplomatice, alimentând speculații privind intențiile Statelor Unite față de Groenlanda.

Katie Miller a distribuit o imagine în care Groenlanda apare colorată în culorile drapelului american, însoțită de mesajul laconic: „În curând”.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite