Cristi Puştai, noul antrenor al Pandurilor: „E o provocare pentru mine”. Ce obiective are la Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristi Puştai a semnat cu Pandurii un contract pe trei ani şi jumătate şi a fost prezentat oficial ca antrenor al echipei gorjene.

Cristi Puştai, cel mai longeviv antrenor din Liga 1 (a stat a antrenat pe Gaz Metan Mediaş din 2007 până în prezent), a simţit că este timpul pentru o nouă provocare şi a plecat de la Mediaş pentru a prelua pe Pandurii Târgu Jiu, echipă cu ambiţii de cupe europene.

După semnarea contractului, Puştai a menţionat că va lupta pentru calificarea Pandurilor în Europa League, un obiectiv realizabil ţinând cont de parcursul echipei în tur. 

„Este o provocare pentru mine. Mi-a fost greu să renunţ la Gaz Metan, dar cred că am făcut alegerea corectă. Sunt sigur că Pandurii e o echipă cu aspiraţii îndreptăţite la o competiţie europeană. Vreau să păstrez jocul frumos al echipei”, a spus noul antrenor al Pandurilor pentru ProSport, imediat după ce a fost prezentat oficial la Târgu Jiu.

4 jucători are formaţia Pandurii convocaţi la lotul naţional pentru amicalele cu Polonia şi Australia: Maxim, Răduţ, Nistor şi Alexandru Vlad, care l-a înlocuit pe Laszlo Sepsi, lăsat în lotul lui CFR Cluj pentru a pregăti duelul cu Inter din Europa League.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite