Video Corvinul, un secol de fotbal sub furnalele Hunedoarei. Povestea echipei legendare a lui Lucescu și Klein FOTO VIDEO
0Corvinul Hunedoara a fost o stare de spirit de înflăcărare în anii ’80, când echipa de fotbal era condusă de „Il Luce“, iar la meciurile disputate în arena adesea prea mică din Hunedoara pentru miile de spectatori, atmosfera părea mai încinsă decât în furnalele combinatului siderurgic.
Echipa de fotbal are o istorie de peste un secol, în care s-a prăbușit și a renăscut de numeroase ori.
Povestea echipei Corvinul Hunedoara a început în primii ani de la Marea Unire, la fel ca a altor cluburi sportive din România, înființate în anii în care românii începeau să cunoască regulile „întrecerilor de football“ importate din Anglia.
Corvinul Hunedoara a fost înființată în 1921, sub numele Fero Sport, numită și Fiero sau Ferro Metal în presa vremii. Asociația sportivă reprezenta atunci un oraș cu vreo 6.000 de locuitori, clădit în jurul castelului medieval al Corvinilor și al Uzinelor de Fier deschise în 1884 în vecinătatea așezării medievale.
Echipa Uzinelor de Fier
În anii ’20, Uzinele metalurgice ale Hunedoarei au trecut printr-o perioadă nefastă, cauzată de insuficiența materiilor prime folosite la producerea fontei în furnalele sale și de criza economică mondială de la sfârșitul deceniului.
Uzinele și-au revenit în anii ’30, datorită investițiilor tot mai mari ale statului în industria și mineritul din Hunedoara. Clubul sportiv a oglindit în activitatea din anii interbelici viața orașului devenit tot mai dependent de industria sa metalurgică.
Pasionat de istoria Hunedoarei și a echipei Corvinul Hunedoara, Dan Bera a cercetat îndeaproape perioada mai puțin cunoscută în prezent a clubului sportiv, de la înființarea sa până în anii celui de-Al Doilea Război Mondial.
„În istoria sa, clubul din Hunedoara a purtat mai multe denumiri: C.S. Fero Sport la înființare, apoi U.F.H. (Uzinele de Fier Hunedoara), iar din 1936 până în 1940 Iancu Corvinul, un nume cu rezonanțe istorice care avea să fie o atracție chiar şi pentru bucureşteni. Iancu Corvinul nu a reușit să-i depăşească însă prin performanțe pe predecesorii săi Fero Sport şi U.F.H., rămânând să dispute jocurile în campionatul districtual“, arată Dan Bera, administrator la Muzeul Castelului Corvinilor din Hunedoara.
Două ore de antrenament, tăiate din salariul de muncitor
În anii ’30, fotbalul hunedorean era dominat de echipele Jiul Petroșani și Minerul Lupeni, compuse din angajați ai minelor de cărbune din Valea Jiului.
Întreprinderile și-au mărit numărul de angajați, iar în jurul lor se dezvolta activitatea sportivă, astfel că aproape fiecare oraș din judeţul Hunedoara avea cel puțin un club sportiv, cu echipă de fotbal.
În Hunedoara, în perioada interbelică, clubul de fotbal se baza pe muncitori ai Uzinelor de Fier.
„În acea perioadă, echipa se antrena de două ori pe săptămână, marți și joi, câte două ore. În multe cazuri, jucătorii care lucrau în schimbul de după-amiază, pentru a putea participa la antrenamente, pierdeau câte două ore de muncă, tăiate prompt din salariu. În jocurile derby contra echipelor Grăniceri Deva, C.F.R. Simeria, Minerul Lupeni, pe terenul de lângă vechea gară a Hunedoarei, veneau câte 2.500-3.000 de spectatori“, mai spune Dan Bera.
Apropierea războiului începea să taie din elanul pe care îl luase fotbalul în Hunedoara.
„Fotbalul pierdea din ce în ce mai mulți spectatori în acele zile cu un orizont întunecat, cu atmosfera în care mirosea deja a praf de pușcă. În oraşul liniştit al Hunedoarei, tinerii începuseră să aştepte ordinele de chemare la oaste. Nu mai era timp pentru fotbal, pentru bucuria jocului“, spune Dan Bera, care a strâns numeroase fotografii cu echipa de fotbal a Hunedorarei interbelice, imagini ce pot fi văzute pe pagina Corviniștii.
Renașterea, odată cu stadionul
După Al Doilea Război Mondial, fenomenul fotbalistic a luat o amploare nemaiîntâlnită în România.
Regimul comunist promova pregătirea sportivă a românilor de la vârste fragede, din dorinţa de a avea tineri instruiţi fizic, dar şi ca mijloc de propagandă – pentru a arăta lumii grija pe care o avea faţă de sănătatea românilor şi faţă de mijloacele de recreere oferite acestora. Astfel, în anii ’50, peste 100.000 de copii şi tineri din România practicau fotbalul, arăta o notă informativă păstrată în arhivele Radio Europa Liberă.
Tot atunci au fost construite într-un ritm alert câteva dintre marile stadioane din orașele României, ca Arena Dinamo, de pe Şoseaua Ștefan cel Mare, și stadionul Locomotiva, fost CFR, din Giulești.
Niciunul nu avea să depășească în amploare Stadionul „23 August“, finalizat în anul 1953 în vecinătatea marilor uzine ale Capitalei, care putea găzdui peste 80.000 de oameni.
În aceeași perioadă, Hunedoara trecea prin ample schimbări. Noul regim a hotărât transformarea micului centru urban, cu vreo 7.000 de locuitori înainte de război, într-un oraș muncitoresc construit în jurul combinatului aflat în continuă expansiune.
Până la sfârșitul deceniului, Hunedoara avea 60.000 de locuitori, dar și un stadion nou, cu peste 15.000 de locuri (video).
Aici, echipa de fotbal, formată din tineri muncitori, numită pe rând în anii ’50 Metalul, Energia și Corvinul, urma să dispute meciurile în prima ligă de fotbal, în care avea să promoveze odată cu inaugurarea din 1960 a complexului sportiv.
Primul meci oficial disputat de Corvinul Hunedoara pe Stadionul „1 Mai“ din Hunedoara a avut loc în 2 mai 1960, cu CFR Arad, partida finalizându-se cu victoria gazdelor, cu scorul de 1-0. Aproape 16.000 de oameni au luat loc în tribune, la meciul de sărbătoare al Hunedoarei.
Doi ani mai târziu, în vara anului 1962, stadionul din Hunedoara avea să depășească recordul de audiență. Peste 30.000 de oameni s-au înghesuit în tribunele și pe terenul din Hunedoara, la adunarea organizată pentru primirea liderului URSS, Nikita Hrușciov.
Corvinul în era Lucescu
În anii ’60, Corvinul Hunedoara a activat atât în prima ligă de fotbal a României, cât și în ligile inferioare, și a purtat și numele Siderurgistrul și Metalul.
A revenit în prim-planul fotbalului din România la sfârșitul anilor ’70, odată cu mutarea lui Mircea Lucescu în Hunedoara. În 1976, Corvinul a revenit în prima ligă de fotbal a României, iar timp de aproape două decenii a fost una dintre cele mai iubite echipe din România.
În anii ’80, din echipa condusă de Mircea Lucescu făceau parte Klein, Gabor, Andone, Nunweiller, Lucescu, Văetuş, Petcu, Dumitrache, Rednic şi alţi fotbalişti care urmau să joace la naţionala României şi la echipe ca Steaua şi Dinamo.
Secretul succesului, după o performanţă de neegalat, era munca, dragostea de fotbal şi seriozitatea, relata Mircea Lucescu, într-un interviu din 1981:
„Jucând bine, poţi să pierzi o dată sau de două ori, dar cu timpul vei câştiga. Jucând prost, câştigi o dată sau de două ori, dar cu timpul pierzi“.
Mulţi dintre tinerii care jucau pentru FC Corvinul Hunedoara erau studenţi la Institutul de Inginerie din Hunedoara, iar Lucescu se interesa de activitatea lor la studii.
„H“ de la Honduras
Echipa „corbilor albaștri“, așa cum era numită Corvinul Hunedoara din era Lucescu, juca în echipament alb-albastru, cu sigla reprezentată pe tricou de corbul cu inel în cioc – emblema familiei medievale a Corvinilor.
La începutul anilor ’80, în ultimul sezon în care Mircea Lucescu a antrenat Corvinul, pentru o perioadă, corbul de pe tricourile de joc ale fotbaliștilor a fost înlocuit cu litera H, nu de la Hunedoara, ci de la Honduras!
La începutul anului 1982, selecţionata României şi cea a Hondurasului au disputat un meci amical pe stadionul din Tegucigalpa, în faţa a 25.000 de spectatori, iar printre componenții naționalei României s-au aflat mai mulți fotbaliști de la Corvinul Hunedoara: Rednic, Andone, Klein și Gabor.
„Conform tradiţiei, jucătorii au făcut schimb de tricouri între ei. Ai noştri le-au cedat pe cele tricolore, în roşu, galben şi albastru, în locul cărora au primit unele în dungi alb şi azur. Cum în echipa României erau mulţi jucători de la Corvinul, iar tricourile erau inscripţionate cu litera H, le-am sugerat celorlalţi să le cedeze celor de la Hunedoara pentru a le folosi în campionat. Cu toţii au fost de acord, iar Klein şi Ando le-au strâns şi dus la Hunedoara. Nu erau dintr-un material extraordinar, însă erau cu mult peste ce aveam noi în ţară“, relata Mircea Lucescu, într-un articol publicat de fostul jurnalist hunedorean Sami Tamaş.
Aventura din Cupa UEFA, încheiată dezastruos
În toamna anului 1982, „corbii albaștri“ activau în prima ligă de fotbal a României și s-au calificat în turul al doilea al Cupei UEFA, unde au întâlnit-o pe FK Sarajevo, din fosta Iugoslavie.
După meciul din tur, încheiat la egalitate, 4–4, în arena din Hunedoara, în noiembrie 1982, echipa Corvinul Hunedoara a fost protagonista unui meci de coșmar la Sarajevo.
Nu doar rezultatul, 4–0 pentru gazde, a contribuit la dezastrul de la Sarajevo, dar și incidentele petrecute în minutele de final ale meciului, care au dus la eliminarea a doi dintre cei mai buni jucători ai echipei române, Florea Dumitrache și Romulus Gabor.
Peste 20.000 de oameni au asistat la meciul la finalul căruia echipa hunedoreană condusă de Mircea Lucescu a părăsit competiția, iar cei doi jucători au primit penalizări drastice pentru comportamentul față de arbitrul partidei: Dumitrache, aflat la sfârșit de carieră, a fost suspendat timp de șapte ani din competițiile europene, iar Gabor a primit o suspendare pentru cinci meciuri oficiale în cupele europene intercluburi.
La Sarajevo, după ce a primit al patrulea gol, din ofsaid, nervii fotbaliștilor de la Corvinul Hunedoara au cedat, iar unii dintre ei s-au repezit la arbitru pentru a-i cere socoteală.
Florea Dumitrache l-a lovit cu capul în față pe arbitrul italian al partidei, Gianfranco Menegalli, în timp ce Romulus Gabor ar fi făcut un gest obscen față de brigada de arbitri. Câteva luni mai târziu, Florea Dumitrache devenise antrenor al echipei Corvinul Hunedoara și declara că regretă incidentul petrecut pe stadionul din Sarajevo.
Deși fără a avea performanțe notabile, Corvinul Hunedoara a fost o echipă iubită de români în anii ’80. Stadionul era ocupat mult peste capacitatea sa la derbyurile jucate de alb-albaștri, iar pe tabela de marcaj a acestuia și în plopii din jurul arenei se urcau zeci de oameni care nu mai prindeau loc în tribunele ocupate cu două-trei ore înainte de începerea meciurilor.
Michael Klein, ultimul căpitan
După 1990, odată cu declinul combinatului siderurgic din Hunedoara, și sportul hunedorean a intrat în declin, iar Corvinul a retrogradat în a doua ligă de fotbal.
Foștii componenți ai celei mai apreciate generații de fotbaliști ai Corvinului s-au retras pe rând din fotbal, însă soarta cea mai tragică a avut-o Michael Klein (1959-1993), fotbalistul care jucase peste 300 de meciuri pentru FC Corvinul, în anii ’70 şi ’80.
Michael Klein a fost căpitanul echipei hunedorene antrenate de Mircea Lucescu, a fost component al naționalei României, iar după transferul său, în 1988, la Dinamo București, sub conducerea aceluiași antrenor, Klein a devenit căpitan al echipei bucureștene.
În 1990 a plecat în Germania, unde a mai jucat două sezoane. Pe 2 februarie 1993, la doar 34 de ani, fotbalistul s-a stins fulgerător, în urma unui infarct, chiar în timpul unui antrenament al echipei la care juca la acea vreme,
Bayer Uerdingen. Klein a fost înmormântat în 8 februarie, la Hunedoara, iar mii de oameni l-au condus pe ultimul drum.
Străzile din centrul orașului au fost blocate atunci de mulțimea venită să îi aducă un ultim omagiu fostului căpitan al Corvinului, iar casa de cultură din Hunedoara, unde a fost depus sicriul său, a fost, pentru câteva ore, loc de pelerinaj pentru hunedoreni.
In memoriam
Cauzele care au dus la decesul fotbalistului au fost cunoscute de public după mai mulți ani.
„Știindu-se în culpă, conducătorii clubului german au tărăgănat zece ani procesele deschise de familie pentru aflarea cauzei decesului: bronșită cronică, o boală pe care o ducea pe picioare de aproape patru luni și care ar fi condus firesc la oprirea de la orice efort! Când au aflat adevărul, faptele erau de mult prescrise, iar soția Adriana și fiica Dominique au spus cu amărăciune: Pe Mișa l-a omorât ceea ce a iubit cel mai mult – fotbalul!“, relata pe pagina sa de Facebook jurnalistul Ionel Stoica, autorul mai multor interviuri cu Michael Klein.
La 31 de ani de la moartea sa, stadionul din Hunedoara poartă numele „Michael Klein“, iar o statuie de bronz a fost amplasată la intrarea în complexul sportiv.
În Europa, după 42 de ani
Măcinată de probleme financiare la sfârșitul anilor ’90, Corvinul Hunedoara a fost dezafiliată în 2004 din competițiile organizate de Federația Română de Fotbal.
În 2021, municipalitatea a reușit să achiziționeze brandul Corvinul Hunedoara, de la un om de afaceri, cu ajutorul donațiilor obținute de la foștii fotbaliști ai Corvinului și de la susținătorii echipei.
Astfel, echipa a putut participa din nou în competiții sub numele care a consacrat-o. În 2023, Corvinul Hunedoara a ajuns din nou în Liga a doua de fotbal, după 15 ani (video).
În sezonul 2023-2024, Corvinul Hunedoara a activat în Liga a doua și s-a clasat la finalul campionatului pe locul al doilea, dar fără a avea drept de a promova în prima ligă de fotbal.
În 2024, Corvinul a câștigat finala Cupei României (video) și, în această vară, a revenit, după 42 de ani, în competițiile europene.
Se încarcă comentariile...
