Convocarea lui Mario Camora la echipa naţională, contestată deja de ultraşi! Mesajul pentru Mirel Rădoi
0Antrenorul primei reprezentative, Mirel Rădoi a anunţat miercuri, jucătorii pe care va conta în cele trei partide pe care naţionala României urmează să le joace în luna octombrie.
Printre cei 23 de fotbalişti convocaţi s-a regăsit în premieră şi căpitanul celor de la CFR Cluj, Mario Camora, care a obţinut de curând cetăţenia română.
Chiar dacă Mario Camora evoluează în ţara noastră din 2011, când a fost transferat de CFR Cluj de la clubul Naval, şi chiar dacă şi-a declarat în nenumărate ocazii dorinţa de a evolua pentru naţionala României, convocarea sa a stârnit deja reacţii contra. Un grup de suporteri naţionalişti, care nu vor să vadă sportivi naturalizaţi sub tricolor, au contestat deja mişcarea selecţionerului. „De astăzi, prin selecţia anunţată pentru următoarele meciuri, echipa naţională de fotbal a României a devenit selecţionată internaţională, pervertindu-i-se identitatea iremediabil doar sub pretextul aducerii unui jucător care se presupune că ar putea aduce un aport mai bun pe postul său“, au scris, pe Facebook, câţiva suporteri din comunitatea „Uniţi sub tricolor“, citaţi de Digisport..
Lotul pentru meciurile din luna octombrie
*Portari: Ciprian Tătăruşanu (AC Milan), Florin Niţă (Sparta Praga), David Lazar (Astra)
*Fundaşi: Sergiu Hanca (KS Cracovia), Andrei Burcă (CFR Cluj), Vlad Chiricheş (Sassuolo), Dragoş Grigore (Ludogoreţ), Alin Toşca (Gaziantep), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova), Mario Camora (CFR Cluj)
*Mijlocaşi: Alexandru Creţu (NK Maribor), Alexandru Maxim (Gaziantep), Răzvan Marin (Cagliari), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Gabriel Iancu (FC Viitorul Constanţa), Ciprian Deac (CFR Cluj), Alexandru Mitriţă (New York City), Ianis Hagi (Rangers)
*Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ), Denis Alibec (Astra), George Puşcaş (Reading).
*Jucătorii de rezervă (se va apela la aceştia în cazul apariţiei vreunei indisponibilităţi): Cristian Bălgrădean (CFR Cluj), Mihai Bălaşa (Universitatea Craiova), Florin Ştefan (Sepsi), Mihai Bordeianu (CFR Cluj), Dan Nistor (Universitatea Craiova), Deian Sorescu (Dinamo), Florin Tănase (FCSB), Andrei Ivan (Universitatea Craiova).
Programul echipei naţionale din acest an
8 octombrie Baraj Euro 2020 (semifinală) Islanda - România
11 octombrie Liga Naţiunilor Norvegia - România
14 octombrie Liga Naţiunilor România - Austria
12 noiembrie Baraj Euro 2020 (finală) Bulgaria/Ungaria - România*
15 noiembrie Liga Naţiunilor România - Norvegia
18 noiembrie Liga Naţiunilor Irlanda de Nord - România
*Doar dacă vom câştiga meciul cu Islanda