Constantina Diţă, campioană olimpică la maraton: „Mama nu mă lăsa la atletism”. Puşa n-are încredere în Federaţie

Puşa trăieşte de câţiva ani în Erie, Colorado, aleargă pentru a se menţine în formă şi duce doar lipsa familiei rămase în comuna gorjeană Turburea. La primul concurs al carierei a fost nevoită să-şi „fenteze” mama.

Aproape de 44 de ani, pe care-i va împlini în ianuarie, Constantina Diţă a fost împinsă să renunţe la atletism de o decizie a clubului Dinamo, care i-a cerut să se pregătească în ţară. „De parcă le ceream bani să alerg în Colorado”, se plânge Constantina, fără a insista pe subiect. Maratonista care a uimit lumea la Olomipada de la Beijing, cucerind aurul pe distanţa de 42,2 kilometri la vârsta de 38 de ani, rememorează prima, cea mai importantă şi ultima cursă oficială a carierei, la Naţionalele de la Bucureşti. Trecând peste inconvienenţa metodelor electronice de realizare a interviului, care frânează din cursivitate, episoadele rememorate de Puşa alcăuitesc portretul unei sportive cu ADN de campioană.      

„Weekend Adevărul” Ai renunţat definitiv la maraton şi la atletism?
Constantina Diţă: La maraton am renunţat definitv după Olimpiada de la Londra. Am decis că trebuie să pun stop după această cursă. Mai alerg la 5 şi la 10 mii de metri, dar de plăcere, nu sper să obţin nimic. Voinţă am avut tot timpul, iar motivul care mă face să merg înainte este să am un corp sănătos şi frumos.

Simţi că e greu să faci faţă pe 42 de km tinerelor atlete?
Nu este greu să faci faţă atletelor tinere, diferenţa este că eu am 25 de ani de muncă în spate şi corpul nu mai suportă efortul pentru a pregăti concursurile de înaltă performanţă.

Primul concurs: i-a bătut şi pe băieţi

Cum a fost începutul tău în atletism, care au fost idolii tăi?
Am început în anul 1987 printr-un cros organizat de liceu, la o selecţie pentru a merge cu liceul la faza judeţeană. Bineînţeles, am câştigat competiţia, şi la băieţi, şi la fete. Eu îmi doream de foarte mult timp să alerg, dar mama nu vroia, şi am facut-o fără ştirea mamei. Primii adidaşi îi cumpăram din piaţă, nici nu mai ştiu cât costau. Idolul meu a fost şi va fi doamna Maricica Puica
Când ai avut primul tău echipament de care să fii mândră?
Primul meu echipament a fost cel de la club în 89-90, iar de care am fost mândră a fost cel din 1997 când am primit de la lotul naţional treningul de concurs cu culorile României. Am fost atât de fericită că am avut şi eu echipament de la lot că nu conta că era mai mare cu vreo doua mărimi .
Ce antrenori ţi-au modelat cariera?
Primul meu antrenor a fost Mircea Zorilă care m-a descoperit ca sportivă şi a văzut în mine că am potenţial de a ajunge o alergătoare de elită. Cel care mi-a schimbat cariera a fost soţul şi antrenorul meu Valeriu Tomescu.

Olimpiada de la Beijing a făcut-o celebră în Japonia

Ai cucerit medalia de aur la Olimpiada din 2008 în cea mai grea probă posibilă, maratonul. Aveai 38 de ani şi puţină lume se aştepta la aşa ceva. Dar tu, ce simţeai?
Sincer, nu mă aşteptam să câştig, mă gândeam că pot să vin în primele trei locuri, cel mai rău în primele şase. Am ştiut tot timpul care sunt adversarele de la start, cu multe din ele alergasem la competiţiile mari şi le bătusem, dar în proba de maraton niciodată nu ştii cum o să fie. Am avut încredere în mine, în pregatirea pe care am făcut-o şi în sfaturile antrenorului.
Privind în urmă la acea cursă, care crezi că a fost momentul în care ai simţit că se poate?
Momentul în care am decis să plec din pluton să văd ce fac adversarele, cum reacţionează. Dar certitudinea că pot să câştig medalia de aur am avut-o doar în ultimii 800 de metri, când am văzut unde era plutonul urmăritor. Când am intrat în „Cuib de Pasăre” şi am văzut 90.000 de oameni în picioare mi s-a făcut pielea de găină! M-au împins de la spate pe ultimele sute, iar după finiş am luat steagul României şi am mai făcut câteva ture: mă simţeam ca nouă!
Ai devenit instantaneu o legendă a atletismului. Ce s-a schimbat de atunci în viaţa ta?
Am fost invitată la foarte multe competiţii ca şi ambasador, am călătorit mai mult, deci am fost mult mai ocupată cu alte evenimente decât cu alergatul.
Consideri că românii au uitat uşor sau n-au apreciat incredibila ta performanţă?
Nu vreau să mă lamentez pentru că noi, românii, suntem un popor cu suflet, oamenii ştiu să-şi aprecieze valorile în general. E adevărat că sunt şi români care nu ştiu ce înseamnă cariera unui sportiv şi cât a muncit să ajungă acolo sus.
Unde te opreşte cel mai mult lumea pe stradă pentru autografe?
Japonia, de departe.
Ce beneficii ai din partea statului român pentru că ai adus aurul la Olimpiadă?
Deocamdată nu am nici un beneficiu, o să vedem pe viitor.
Crezi că vei rămâne în istoria atletismului ca femeia care a câştigat maratonul la Olimpiadă la cea mai înaintată vârstă?
Mi-ar face mare plăcere, dar ştii cum e, recordurile sunt făcute să fie bătute. Asta rămâne de văzut pe viitor.

Constantina a alergat în 2012 la Naţionalele de atletism FOTO 4run.ro

Despre atletismul românesc: atac la Federaţie

A surprins decizia ta de a participa la Campionatele Naţionale din august. Ce te-a determinat să vii?

Foarte multă lume m-a întrebat de ce alerg la Naţionale. Raspunsul meu a fost „Îmi place să alerg acasă”, asta am simţit eu şi o fac cu tot sufletul.
La prima cursă, cea de dimineaţă, erau în tribune o mână de oameni. Te-a surprins neplăcut că lumea n-a venit să te vadă?
Nu m-a surprins că lumea nu a venit, părerea mea este că dacă se facea mai multă publicitate venea lume mai multă.
Ce părere ai de atletismul românesc, de starea actuală?
No comment.
Totuşi, de ce nu mai cucerim nicio medalie la Mondiale, la Olimpiadă?
Părerea mea este că nu numai antrenorul şi sportivul contribuie la rezultatele de la Mondiale şi de la Olimpiadă, aici depinde şi ce oameni avem în Federaţia Română de Atletism şi cum se ocupă de a pregăti aceşti sportivi pe viitor.
Ce le-ai spune atletelor din ziua de astăzi, ce sfat le-ai da?
Talente avem foarte multe în ţară, dar numai cu talentul nu poţi face nimic. Eu le sfatuiesc să aibă voinţă, seriozitate, să facă sacrificii şi să nu se ferească de multă muncă.
Când crezi că atletismul românesc va fi iar sus?
Eu sper şi cred că atletismul o să ajungă unde a fost, dar asta o să mai dureze.
Ce sportive îţi plac şi crezi că au viitor?
Sunt foarte multe atlete care îmi plac, dar rămâne de văzut dacă ajung acolo unde au visat,  pe culmile gloriei. Mirela Lavric, Bianca Răzor, Florentina Marincu, Ancuţa Bobocel, Bianca Perie, Mădălina Florea, Andreea Ogrăzeanu, Alina Rotaru şi multe altele.

Întâmplări dintr-un salon din Colorado

Ce vrei să faci în viitor, te stabileşti definitiv în SUA, revii în România?

Nu ştiu dacă o să mă stabilesc aici, dar deocamdată locuiesc aici şi vom vedea pe viitor ce se va întâmpla.
Cum te privesc oamenii acolo, cum te înţelegi cu vecinii, care e viaţa ta în general?
Oamenii se uită la mine cu mult respect, chiar acum câteva zile am fost la salonul unde îmi fac eu manichiura şi alături de mine era o doamnă care m-a întrebat dacă eu sunt sportiva care a câştigat maratonul la Jocurile Olimpice. I-am raspuns că da. Pur şi simplu a început să plângă, nu-i venea să creadă că stă alaturi de mine. Şi mama ei era acolo, când a auzit cine sunt m-a felicitat cu vocea şi mâinile tremurandu-i de emotii. Oraşul în care locuiesc este un oraş micuţ, dar foarte frumos şi liniştit, cu multe posibilităţi de a face mişcare.
Ce vei face de sărbători, vii în România?
Sărbatorile le voi face aici, în State, alaturi de baiatul meu, Rafael, finuţii mei,sora mea Irina şi prieteni. Pentru mine, Crăciunul perfect este să fii împreună cu cei dragi.
Îţi lipseşte ceva?
Familia din România.

Tot timpul am ştiut că există potenţial în picioarele şi-n mintea mea de a face performanţă Constantina Diţă, atletă

A depus actele pentru renta viageră
„Ca atlet de elită nu voi mai participa la niciun concurs”, e fermă Constantina Diţă. Ea a trimis o hârtie la Ministerul Tineretului şi Sportului prin care anunţă retragerea şi solicită renta viageră cuvenită medaliei de aur de la Beijing şi bronzului de la Mondialul de la Helsinki. Conform grilei, ea are dreptul la aproximativ 7000 de lei lunar.

Ultima cursă, cu tribunele goale
Abia venită din State, Constantina a decis să se înscrie în proba de 10.000 de metri la Campionatele Naţionale de Atletism, disputate în august la Bucureşti. Cursa a avut loc într-o sâmbătă dimineaţă, iar oamenii din tribunele stadionului de lângă Arcul de Triumf erau atât de puţini că puteai să-i saluţi pe fiecare. Puşa a încheiat pe locul 7 din 10 competitoare. „A fost greşeala mea că am alergat fără să mă acomodez cu fusul orar, n-am pus la socoteală vârsta. Dar nu-mi pare rău, am vrut doar să le dau un exemplu celor mai tinere, să le spun că e nevoie de multă muncă şi de sacrificu".

Constantina Diţă
S-a născut la 23 ianuarie 1970, în Turburea (Gorj)
1999: două medalii de argint, individual şi cu echipa, la Mondialul de Cros. Se specializează apoi pe maraton şi semimaraton. 
Maraton
2001: a început să alerge distanţe lungi, venind pe 10 la Mondialale de la Edmonton şi pe 4 în cursa de la Tokyo.
2004: câştigă maratonul de la Chicago, ocupă locul 20 la Olimpiada de la Atena
2005: bronz la Mondialul de la Helsinki
2007: locul 3 în maratonul de la Londra
2008: medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing
2012: aleargă ultimul maraton, la Olimpiada de la Londra, ocupând locul 86.
Mondiale de semimaraton:
2004: bronz la New Delhi.
2005: aur la Edmonton (2005).