Constantin – la echipa a doua, Şumudică – demis din vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul Marius Şumudică - Marius Constantin s-a finalizat cu trimiterea jucătorului la Rapid II, în Liga a III-a.

Antrenorul a scăpat pe moment de sancţiuni, dar surse din club spun că soarta lui Şumi e deja pecetluită, acesta urmând să fie înlăturat în momentul în care Răzvan Lucescu va încheia conturile cu naţionala României. O eventuală demitere a selecţionerului se va produce după meciul cu Luxemburg, dar Răzvan ar urma să ajungă pe banca giuleştenilor abia din vară.

George Copos a rămas şocat să afle că Marius Şumudică a încercat să o "agaţe" pe prietena lui Constantin, Kinga, şi se pregăteşte să-l demită. "E un comportament care face de ruşine Rapidul", i-a spus Copos lui "Vamă". Momentan, şifonat din scandal a ieşit doar fundaşul. Dinu Gheorghe l-a exclus din lot pe Marius Constantin şi l-a trimis să se antreneze cu echipa a doua, care evoluează în Liga a III-a, sub comanda lui Marian Rada.

„Ce s-a întâmplat s-a întâmplat, asta e! Marius Constantin e un capitol închis", s-a limitat să spună Marius Şumudică despre incidentul cu elevul său petrecut în cantonamentul din Turcia.

Rui Duarte s-a întors

După mai bine de două luni, Rui Duarte a revenit ieri la Rapid! Cel mai probabil, jucătorul va fi amendat cu o sumă record, de 30.000 de euro. „Dacă voi fi penalizat cu această sumă, mă întorc acasă!", a spus fundaşul. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite