Coco Gauff e „nașa” Arynei Sabalenka. I-a „furat” un nou Grand Slam liderului mondial
0Coco Gauff, numărul 2 mondial, a câștigat în premieră turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, după ce a învins-o în trei seturi, 6-7 (5), 6-2, 6-4, pe belarusa Aryna Sablaneka, liderul clasamentului WTA, după 2 ore și 28 de minute de joc, în finala disputată sâmbătă în capitala Franței.

Acesta este al doilea trofeu de Grand Slam din cariera lui Gauff, după cel obținut la US Open 2023, unde a dispus în ultimul act tot de Sabalenka. Americanca de 21 ani a mai disputat finala la French Open în 2022, dar a pierdut în fața polonezei Iga Swiatek (1-6, 3-6).
Gauff are acum în palmares 10 titluri cucerite în circuitul profesionist, primul dintre ele în 2019, la Linz (Austria). Ea a devenit prima reprezentată a Statelor Unite care a triumfat la Roland Garros în ultimul deceniu, după Serena Williams, care a cucerit a treia sa coroană pe zgura pariziană în 2015.
Premiu de 2,55 milioane de euro pentru Coco Gauff
Pentru triumful de la Roland Garros, Coco Gauff a fost recompensată cu un cec în valoare de 2.550.000 de euro, în timp ce Arina Sabalenka se întoarce acasă cu 1.275.000 de euro.
Finala de sâmbătă a fost prima de Grand Slam între primele două jucătoare ale lumii, după cea de la Australian Open 2018, în care daneza Carolina Wozniaki, numărul 2 mondial, a învins-o pe românca Simona Halep, liderul clasamentului WTA în acel moment, precizează site-ul WTA Tour. Și la băieți se vor întâlni mâine (de la ora 16.00), tot primii doi clasați în ierarhia mondială: Jannik Sinner și Carlos Alcaraz.