Cîrstea, discurs splendid după un meci colosal: Urarea cu care a surprins-o reporterul american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea și-a redus la tăcere criticii și, de acum, e cert: avem de-a face cu cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA, în această lună. Pentru că, de fapt, cifrele vorbesc de la sine: zece meciuri la Indian Wells și Miami dintre care nouă câștigate! Singurul eșec a fost, în sferturi, la BNP Paribas Open, cu liderul mondial, Iga Swiatek (Polonia, 21 de ani).

Sorana

Miercuri seară, în sferturile de la Miami Open, „Sori“ a dovedit că a progresat față de acel meci cu Swiatek, în California. Fiindcă a spulberat-o pe Aryna Sabalenka (Belarus, 24 de ani, 2 WTA), o adversară de același calibru cu Swiatek, în minimum de seturi. Cîrstea e acum în semifinalele Miami Open, fără set pierdut în cinci partide disputate în acest turneu WTA 1.000.

Imediat după succesul colosal, obținut în fața lui Sabalenka, Sorana a oferit un interviu entuziasmant pe teren. Și, la final, a fost suprinsă de reporterul american: „Dă-mi voie să-ți fac o urare din partea tuturor românilor din tribune: Te iubesc!“.

Ce a spus Sorana Cîrstea?

*Sunt fără cuvinte. Știam că va fi un meci greu. Ea lovește atât de puternic, a trebuit să rezist. Sunt foarte bucuroasă. E un rezultat un pic neașteptat pentru mine.

*Cred că oamenilor le place să țină cont de anii care au trecut, de vârsta sportivilor și de astfel de statistici. Mie nu-mi pasă. Nu sunt definită de numere. Trebuie să-mi las capul jos, să muncesc. Și mă bucur că merge atât de bine colaborarea cu antrenorul meu, Thomas Johansson.

*M-am bucurat să văd steagurile României în tribune. Acești fani minunați ne susțin, indiferent unde jucăm. Sunt foarte recunoscătoare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite