Christoph Daum, sărbătorit de Federaţia Română de Fotbal: ce mesaj a primit selecţionerul pe site-ul FRF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La câteva ore după ce a anunţat lotul lărgit pentru meciul cu Polonia (11 noiembrie, ora 21.45), neamţul a fost felicitat prin intermediul site-ului frf.ro.

Într-un text intitulat „La Mulţi Ani, Christoph Daum“, Federaţia Română de Fotbal a subliniat că, astăzi, selecţionerul a împlinit 63 de ani. Iată textul integral: 

Federaţia Română de Fotbal îi urează ”La Mulţi Ani!”, multă sănătate şi succes pe banca naţionalei selecţionerului Christoph Daum, care împlineşte 63 de ani!

Născut pe 24 octombrie 1953, tehnicianul german are în palmares titlul în ţara natală, în Austria şi de trei ori în Turcia. A pregătit echipe importante precum FC Koln, Stuttgart, Bayer Leverkusen, Beşiktaş, Fenerbahce, Austria Viena şi Club Bruges, colaborând cu jucători precum Michael Ballack, Jurgen Kohler, Roberto Carlos, Nicolas Anelka, Thomas Hassler, Matthias Sammer sau Bodo Ilgner.

Adunând aproape 400 de meciuri ca antrenor în Bundesliga, Christoph Daum a reuşit să câştige titlul în Germania cu Stuttgart şi să termine de şase ori pe podium, cu Leverkusen şi Koln, echipă cu care a reuşit şi o promovare în primul eşalon german şi pe care a dus-o în semifinalele Cupei UEFA.

Din iulie 2016 a fost numit selecţionerul reprezentativei României, având deja trei meciuri pe banca tricolorilor: o victorie şi două rezultate de egalitate.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite