CFR nu iartă | adevarul.ro

CFR nu iartă

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Clujenii au trecut fără mari emoţii de Universitatea Craiova, scor 3-1, deşi oltenii au beneficiat de o susţinere impresionantă din partea suporterilor. Trică a marcat un eurogol împotriva

Clujenii au trecut fără mari emoţii de Universitatea Craiova, scor 3-1, deşi oltenii au beneficiat de o susţinere impresionantă din partea suporterilor.

Trică a marcat un eurogol împotriva echipei care l-a lansat în fotbal, în timp ce brazilianul Didy şi-a trecut în cont o dublă. Pentru olteni a reuşit golul de onoare căpitanul Dorel Stoica.

Universitatea Craiova a încheiat în genunchi o zi care fi trebuit să fie o mare sărbătoare pentru suporterii olteni. Alb-albaştrii au inaugurat, ieri, noile dotări ale Stadionului "Ion Oblemenco" şi sperau ca echipa să repete evoluţia de la ultimul meci jucat pe teren propriu, când elevii lui Florin Cioroianu au învins Farul cu 4-0. CFR Cluj a fost echipa care le-a stricat sărbătoarea, învingând fără să dea senzaţia că forţează.

Ardelenii şi-au început lecţia de fotbal prin Trică, fostul jucător al Universităţii deschizând scorul în minutul 3 cu un şut superb de la 25 de metri. Susţinută de 20.000 de fani, Craiova a replicat prin golul căpitanului Dorel Stoica şi, având în vedere entuziasmul cu care Costea şi compania atacau, victoria părea la îndemână.

Didy, decisiv

Speranţele oltenilor au fost năruite în numai nouă minute de acelaşi om. Didy sau Cleidimar Magalhaes Silva după numele său complet, atacantul brazilian al CFR-ului. Vârful ardelenilor şi-a adus echipa în avantaj în minutul 50 şi a marcat din plonjon golul de 3-1 nouă minute mai târziu.

Sandu vrea naţionala la Craiova

Impresionat de îmbunătăţirile aduse arenei "Ion Oblemenco", preşedintele FRF a declarat că ar vrea ca echipa naţională să joace şi la Craiova. "Unde va juca naţionala meciul cu Olanda? Piţurcă va stabili, dar eu mi-aş dori ca tricolorii să joace şi la Craiova, şi oriunde oamenii investesc în infrastructură", a declarat Naşu'.

CFR ne-a depăşit la toate capitolele. Nu suntem acolo unde ne aşteptam.
Adrian Mititelu


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite