CFR îi plăteşte spitalizarea lui Milanov. "Şi noi avem un fotbalist accidentat, care e posibil să se lase", spune Mureşan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadu şutează în capul lui Milanov
Cadu şutează în capul lui Milanov

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Murelan, spune că accidentarea lui Milanov nu este chiar atât de gravă pe cât a părut la prima vedere.

"Din experienţa mea de doctor, vă spun că în două săptămâni Milanov va fi pe teren", a spus Iuliu Mureşan, preşedintele echipei CFR Cluj. Acesta spune că CFR Cluj va achita costurile intervenţiei chirurgicale la care va fi supus Milanov, "nota de plată" urmând a se ridica la circa 5.000 de euro. Fotbalistul de la FC Vaslui îşi pune dinţii la o clinică din Bulgaria.

"Ronny are o accidentare gravă şi va lipsi cel puţin 9 luni. Şi nu i-a mai făcut nimeni călăi pe rapidiştii Oros şi Grigorie. Dacă nu-şi va reveni, este posibil să se lase de fotbal. Nici când Deac a fost accidentat de Sânmărtean n-a mai zis nimeni că e călău. Cuvintele lui Viorel Hizo sunt foarte grele", a declarat Iuliu Mureşan la DigiSport.

"Din ce ştiu eu, Cadu l-a sunat astăzi pe Milanov şi şi-a cerut scuze. O să suportăm noi toate cheltuielile pentru reparaţia dinţilor. Nu sunt cheltuieli mari, dar trebuie să fim oameni şi să ne respectăm toţi. Toată lumea ştie că Ricardo Cadu este un jucător de caracter. El este fundaş şi are intrări mai tari", a mai spus Iuliu Mureşan la DigiSport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite