Ce a scârbit Parisul: Sabalenka și Svitolina, desființate pentru gesturile lor jenante VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există și ceva bun după eliminarea Elinei Svitolina (Ucraina, 28 de ani, 192 WTA), în sferturile French Open 2023. Pentru că acum, măcar pe finalul întrecerii feminine, ne putem concentra exclusiv pe tenis!

Aryna Sabalenka, pusă la zid din cauza unui gest teatral. FOTO: Profimedia
Aryna Sabalenka, pusă la zid din cauza unui gest teatral. FOTO: Profimedia

După partida de marți, în care Sabalenka a trecut de Svitolina, au curs reacții dure la adresa ambelor jucătoare din cauza unei scene jenante, oferite de Eurosport, postul care transmite turneul de la Roland Garros:

Dacă sportiva din Ucraina a părăsit terenul în huiduielile spectatorilor, nici Sabalenka n-a fost ferită de critici, după meci. I s-a reproșat faptul că s-a dus la fileu și a așteptat-o pe Svitolina, deși știa foarte bine că aceasta nu va veni.

Sabalenka, ignorată la fileu de Svitolina
Sabalenka, ignorată la fileu de Svitolina

A fost dezgustător ce s-a întâmplat. Această <<drama queen>> simte că <<nu e în siguranță>> la conferințele de presă (n.r. – Sabalenka a lipsit de la ultimele conferințe din cauza întrebărilor politice), iar acum vine ostentativ la fileu. Face mișto de toate lucrurile prin care trece Ucraina. Patetic!“, a scris pe Twitter fostul jucător ucrainean de tenis, Alexandr Dolgopolov (34 de ani).

Și franțuzoaica Marion Bartoli (38 de ani), fostă campioană la Wimbledon 2013, s-a arătat contrariată de gestul teatral al lui Sabalenka: „Pentru mine e intrigant să o văd pe Sabalenka așteptând-o pe Svitolina la fileu. Cunoaștem contextul geopolitic foarte bine, știm bine că, de câteva turnee încoace, așa procedează jucătoarele din Ucraina. Sabalenka mi-a lăsat impresia că a vrut să zică: <<Deci, vedeți? Eu vreau să dau mâna cu ea, iar ea nu vrea>>. Dacă voia să dea mâna cu Svitolina, ar fi trebuit măcar să vorbească despre acest lucru cu ea, la vestiar, înainte de meci“.

Ultimul cuvânt în acest scandal l-a avut chiar Elina Svitolina. „Primul meu gând când am văzut-o pe Sabalenka la fileu a fost: <<Ce faci?>>. Sincer, nu știu la ce se aștepta ea, pentru că declarațiile mele au fost clare despre strângerea de mână cu adversarele din Rusia și Belarus. Nu știu, poate că n-are cont pe rețelele de socializare și nu știe ce am spus. De fapt, cred că a vrut doar să inflameze spiritele împotriva mea. Mă așteptam să fiu huiduită. Nu mă interesează! Nu vreau să fac ceva doar pentru ca toată lumea să fie mulțumită. Am convingerile mele și le voi susține, în continuare. N-am de gând să-mi <<vând>> țara pentru a fi pe placul oamenilor“, a spus Svitolina.

French Open 2023

Sferturi, masculin

Alcaraz (1 ATP) – Tsitsipas (5 ATP) 6-2, 6-1, 7-6

Djokovici (3 ATP) – Khachanov (11 ATP) 4-6, 7-6, 6-2, 6-4

Zverev (27 ATP) – Etcheverry (49 ATP) 6-4, 3-6 6-3, 6-4

Rune (6 ATP) – Ruud (4 ATP) 1-6, 2-6, 6-3, 3-6

Semifinale, masculin

Zverev (27 ATP) – Ruud (4 ATP)

Alcaraz (1 ATP) – Djokovici (3 ATP)

Se vor juca, vineri, după ora 16.00 (Eurosport)

Sferturi, feminin

Muchova (43 WTA) – Pavlyuchenkova (333 WTA) 7-5, 6-2

Svitolina (192 WTA) – Sabalenka (2 WTA) 4-6, 4-6

Haddad Maia (14 WTA) – Jabeur (7 WTA) 3-6, 7-6, 6-1

Swiatek (1 WTA) – Gauff (6 WTA) 6-4, 6-2

Semifinale, feminin

Muchova (43 WTA) - Sabalenka (2 WTA)

Astăzi, ora 16.00 (Eurosport)

Haddad Maia (14 WTA) - Swiatek (1 WTA)

Astăzi, nu mai devreme de ora 17.30 (Eurosport)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite