Reacția lui Becali când a dat ochii cu Nicușor Dan la sfințirea Catedralei. Înainte de alegeri, se temea că președintele îi va obliga nepoții să poarte fuste
0Gigi Becali (67 de ani), patronul echipei FCSB - campioana României la fotbal, a fost una dintre cele 2.500 de persoane care duminică au avut acces în interior la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului (Catedrala Națională), edificiul de 270 de milioane ridicat în centrul Capitalei.

În biserică, latifundiarul s-a intersectat, printre alții, cu președintele României, Nicușor Dan (55 de ani), pe care odinioară îl detesta. De asemenea, s-a dus la George Simion, cu care s-a contrat dur în ultimele luni, și „a îngropat securea războiului”.
„Eram la Catedrală. Când a spus: „Luați, mâncați, acesta este trupul Meu. Beți, acesta este sângele Meu care se varsă pentru voi”, m-a bufnit plânsul și am plecat. Se zice: „De vrei să mănânci trupul ăsta și să bei sângele ăsta, lasă darul tău în fața altarului și du-te și împacă-te cu cel ce ești certat”.
Eram la 10 metri de Simion, m-am dus și am dat mâna cu el. Am zis: „Doamne, cum mă voi împărtăși, dacă omul cu care sunt certat e la 10 metri? Ce scuză să am? Sunt mincinos? Nu respect porunca Ta?”. Și m-am împăcat cu cel cu care eram certat. Eu nu sunt certat cu nimeni.
Poate mă mai ciondănesc și cu voi, dar uit. Acum vorbim prietenește, pe urmă ne contrazicem în ceva... Păi, uităm prietenia? Uităm ce am vorbit? Nu trebuie uitate astea, dacă vrem să fim oameni. Dragostea nu te lasă să rămâi în dușmănie”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
Ulterior, l-a salutat și pe președintele României, Nicușor Dan: „E om cuminte. Toți îl critică, dar măcar e om cuminte, smerit, liniștit. Eu d-asta îl respect. Nu poți să îl compari cu alți președinți. Eu am dat mâna cu el, a zâmbit, foarte cuminte e... Și să știi ceva: dacă președintele e om cuminte, Dumnezeu poate să ajute țara mai mult decât dacă am avea unul cu tupeu și inteligență, că smerenia bate mândria”, a mai afirmat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
La ceremonie, preşedintele Nicuşor Dan a venit alături de partenera sa, Mirabela Grădinaru, şi cei doi copii (Aheea și Antim).
„Cu Nicușor Dan nu voi fi niciodată”
Intrat în Parlament pe listele AUR, Gigi Becali s-a „lepdat” de partid și de liderul său, George Simon (39 de ani). A spus însă că îl va vota în turul doi al alegerilor prezidențiale.
„Dacă în turul 2 intră Simion cu Nicușor, așa cum am promis când eram certat cu el… I-am zis să se roage să intre cu Nicușor Dan și că voi fi în campanie cu el. Dar ce să fac acum? Să-mi pun nepoții să poarte fuste, ca să-l votez pe Nicușor Dan?
I-am zis lui Simion că sunt în campanie cu el. Așa am promis, așa fac. El a aprobat manifestații LGBT. Dacă el aprobă, cum să nu fie așa? Facem LGBT în România? Pe Simion îl cunosc și îl știu. El doar a greșit când a spus că sunt istorie...
Cu Nicușor Dan nu voi fi niciodată! Mai bine să sărăcim decât să aducem LGBT! Simion s-a căsătorit, a făcut cununia la biserică. Nicușor Dan nu are nici copil botezat! E adevărat, așa este! El nu a aprobat spitale în România”, spunea Gigi Becali, la postul de televiziune B1.

















































