Calificată în turul 3 la Madrid! Cum o vede Sorana Cîrstea pe Coco Gauff, următoarea adversară: „Puteam s-o bat!”
0Sorana Cîrstea, în vârstă de 36 de ani și aflată pe locul 26 în clasamentul mondial, s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Madrid. Ea a câștigat meciul în două seturi, cu 6-2 și 7-6, împotriva italiencei Tyra Grant (18 ani, 262 WTA).

În runda următoare, Sorana o va întâlni pe Coco Gauff, jucătoare în vârstă de 22 de ani, aflată pe locul 3 mondial. Gauff a câștigat clar meciul anterior, cu 6-3 și 6-0, împotriva franțuzoaicei Leolia Jeanjean, clasată pe locul 126.
„Mă bucur de această victorie, așa cum am zis, nu am avut suficient timp de pregătire, nu știam cum o să fiu astăzi (n.r. 24 aprilie) și mă bucur că am terminat în două seturi.
Eu sunt normal, bucuroasă să fiu aici, bucuroasă să câștig un meci și bucuroasă din nou să întâlnesc o jucătoare de top 5, pentru că aceste meciuri pe mine mereu mă încântă pentru că pot să văd unde sunt din punct de vedere valoare.
Din nou o jucătoare foarte bună (n.r. Coco Gauff), am întâlnit-o la Miami în turul 4 cred, am avut anumite șanse acolo, am simțit că puteam s-o bat. Vom vedea în ce formă este ea, voi vedea în ce formă voi fi eu și vom vedea și rezultatul!”, a spus Sorana Cîrstea, pentru digisport.ro.
Meciul lor de acum are ca miză calificarea în optimile de finală la Madrid. În plus, câștigătoarea va primi și un premiu de 108.970 de dolari. Până acum, pentru că au ajuns în turul 3, ambele jucătoare au câștigat deja câte 63.765 de dolari.























































