Brazilia are probleme mari cu stadioanele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu trei ani până la startul Cupei Mondiale din 2014, gazda Brazilia are mari întârzieri la capitolul infrastructură.

Semnalul de alarmă a fost tras de secretarul general al FIFA, Jerome Valcke, la forumul fotbalului mondial de la Moscova. „Nu avem stadioane, nu avem aeroporturi, nu avem o reţea naţională de transport pusă la punct şi mai avem o lună până la stabilirea preliminariilor", a declarat Valcke.

Acesta s-a arătat îngrijorat în special de stadiul lucrărilor la stadioane, subliniind că la Sao Paulo, de exemplu, nu se vor putea juca meciurile de la Cupa Confederaţiilor din 2013 (găzduită tot de Brazilia), pentru că „Novo Estadio do Corinthians" nu va fi gata. Chiar mai gravă este situaţia pe Maracana, care „ar putea fi dat în folosinţă cu câteva săptămâni înaintea începerii turneului final". 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite