Bogdan Stancu a înscris un gol pentru Orduspor în campoinatul Turciei
Atacantul echipei Orduspor, Bogdan Stancu, a înscris un gol în meciul câştigat, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Karabukspor, la care evoluează alt român, Florin Cernat, în etapa a V-a a campionatului Turciei
Stancu, integralist la Orduspor, a marcat în minutul 21. De la el a pornit şi faza celui de-al doilea gol al oaspeţilor, înscris în minutul 24, de Fatih Tekke. Acesta din urmă a trimis în poartă mingea respinsă greşit de portar, după un şut puternic al lui Stancu.
Pentru echipa Karabukspor, la care Cernat a evoluat pe toată durata partidei, a înscris Mehmet Battal, în minutul 89.
Agenţia Anatolia scrie că golul din minutul 21 a fost marcat de fapt de Garcia.




















































