Bianca Andreescu – Jaqueline Cristian, duel inegal la Wimbledon. Cîrstea, meci șocant la Londra
0România a abordat Wimbledon 2024 cu șase românce și jumătate pe tabloul principal, dacă o punem la socoteală și pe canadianca Bianca Andreescu (24 de ani, 176 WTA). Care s-a născut din părinți români, a făcut primii pași în tenis la Pitești și acum susține România la Euro 2024, după cum Adevărul a arătat aici.
În turul I, „Bibi“ a dat chiar de o altă româncă, Jaqueline Cristian (26 de ani, 62 WTA). În fața căreia a defilat: 6-4, 6-2 într-o oră și 16 minute. În turul II de la Wimbledon, Andreescu o va întâlni pe cehoaica Linda Noskova (19 ani, 26 WTA).
În ultima partidă a zilei cu o româncă pe teren, Sorana Cîrstea (34 de ani, 29 WTA) s-a chinuit cu anonima Sonay Kartal (Marea Britanie, 22 de ani, 298 WTA). Și a „reușit“ să înregistreze un rezultat catastrofal: 6-3, 2-6, 0-6!
Așadar, după prima zi a meciurilor de la Wimbledon, doar debutanta Anca Todoni ne-a oferit o supriză spectaculoasă, după cum Adevărul a arătat aici.
Mâine, la Londra, pe teren vor intra și ultimele două românce aflate în runda inaugurală.
România la Wimbledon 2024, feminin, simplu, turul I
Astăzi
Irina Begu (127 WTA) – Lin Zhu (60 WTA)
0-6, 4-6
Anca Todoni (141 WTA) – Olga Danilovic (116 WTA)
7-5, 6-1
Sorana Cîrstea (29 WTA) – Sonay Kartal (295 WTA)
6-3, 2-6, 0-6
Jaqueline Cristian (62 WTA) – Bianca Andreescu (165 WTA)
4-6, 2-6
Mâine
Ana Bogdan (50 WTA) – Cristina Bucșa (63 WTA)
Gabriela Ruse (152 WTA) – Elena Rybakina (4 WTA)
Turul II
Anca Todoni (141 WTA) - Coco Gauff (2 WTA)