Bernadette Szocs, în optimi la Campionatul Mondial de tenis de masă
0
Bernadette Szocs s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial de tenis de masă, competiţie ce are loc la Houston, SUA.
În faţa numărului 14 mondial, Jihee Jeon, din Coreea de Sud, sfertfinalistă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Bernadette s-a desprins la 2-0 după seturi câştigate la limită, apoi scorul s-a făcut 3-1. Tot românca a reuşit să gestioneze mai bine situaţia şi a închis meciul la 4-2, în al şaselea set, cu 11-9. În optimi, Bernadette o va întâlni pe Kasumi Ishikawa, din Japonia. În aceeaşi etapă a concursului s-a aflat şi Andreea Dragoman, care a avut-o în faţă pe Suthasini Sawettabut. Andreea a reuşit să recupereze şi a egalat de la 0-2, dar a cedat ultimele două seturi cu 11-8, 11-7, iar thailandeza s-a calificat.