Belodedici explică de ce România n-a reuşit mai mult la Euro şi de ce Lucian Sânmărtean nu putea face diferenţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miodrag Belodedici, singurul fotbalist român care a câştigat de două ori Liga Campionilor, a stst departe de polemicile iscate de evoluţia lamentabilă a României în ultimele două meciuri de la euro 2016.

Belo, care face parte din Comisia Tehnică a FRF, şi-a expus însă punctul de vedere şi a formulat câteva explicaţii plauzibile în privinţa jocului şters al tricolorilor.

"Fotbalul modern se joacă pe margini, ce centrări ale mijlocaşilor laterali. Dacă nu ai tehnică de preluare, de a te mişca mereu, sunt momente când trebuie să faci o anumită fentă înainte să te citească adversarul, cum se spune. Sau să schimbi mereu direcţia, cum fac Modric sau Rakitic, care schimbă din mers. Noi, previzibili. Preluare, capul sus, pasă! Adversarul te citeşte extrem de rapid aşa. Să nu mai vorbesc de jocul dintr-o singură atingere sau la cel dintre linii, unde suferim foarte mult”, a spus Belodedici la Digi Sport.

El  a punctat şi de ce Lucian Sânmărteanu nu putea fi salvatorul pe care îl visa toată România. " Sânmărtean este foarte tehnic aşa cu mingea, are preluări pase, dar şi Valderama era foarte, foarte tehnic şi pe noi ne-a ajutat asta. Toate mingile treceau pe la el. Iar nouă ne convenea asta, doi paşi în stânga, doi paşi în dreapta, nu a mişcat în faţa noastră”, a mai afirmat Belodedici.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite