„Bătaie” pe Florinel Coman! Un club din Serie A blochează revenirea atacantului la FCSB. Tocmai au intrat în cursa pentru semnătură
0Florinel Coman, unul dintre cei mai râvniți internaționali români la momentul actual, nu mai vrea sa continue la Al-Gharafa, formație din Qatar. Chiar și în acest context, atacantul pare să fie departe de o revenire miraculoasă la FCSB, așa cum s-a speculat în presa din România, în ultima vreme.

Impresarul său, Federico Pastorello, caută deja variante de transfer
Una dintre opțiunile apărute recent este Frosinone, club din Serie A, unde internaționalul român a fost propus, conform gsp.ro. O mutare în Italia nu ar fi o noutate pentru Coman, care în 2025 a evoluat deja în Serie A, sub formă de împrumut la Cagliari. De această dată, însă, situația este mai complicată, deoarece el intră în ultimul an de contract cu Al-Gharafa, iar clubul nu pare dispus să accepte ușor o despărțire.
Transferat în Qatar pentru aproximativ 6 milioane de euro, Coman nu a reușit să se impună așa cum se aștepta și este nemulțumit inclusiv de poziția în care este folosit pe teren. Dorința sa principală ar fi să revină în Europa, inclusiv pentru a rămâne în atenția echipei naționale, însă negocierile pentru reziliere sau transfer sunt încă dificile.
Monza și Lecce, de asemenea interesate de român
Pentru a-i găsi o nouă destinație lui Florinel Coman, impresarul Federico Pastorello a avut discuții atât cu oficialii lui Al-Gharafa, cât și cu mai multe cluburi din Italia, printre care Monza și Lecce.
În acest moment, cea mai interesată echipă pare a fi Frosinone, formație proaspăt promovată în Serie A, care caută să își întărească lotul pentru a se menține în primul eșalon. Mutarea ar putea fi realizată sub forma unui împrumut, iar italienii ar urma să suporte integral salariul jucătorului.
În actualul sezon, Florinel Coman a strâns 26 de apariții pentru Al-Gharafa. A marcat 3 goluri și și-a trecut în cont doar o pasă decisivă.























































