Baschet: Căpuşan, transferul iernii în Divizia A
0
Baschetbalistul român Andrei Căpuşan s-a transferat de la CS Otopeni la Energia Rovinari, acolo unde a semnat un contract pe două sezoane. Căpuşan, 26 de ani, a avut medii de 13,1 puncte şi 4,9 recuperări pe meci în cele trei sezoane şi jumătate petrecute la gruparea de lângă aeroport.
„Ne-am despărţit pe cale amiabilă. A fost dorinţa lui să plece şi după ce ne-am consultat şi cu antrenorul Nisici, l-am lăsat să plece. El şi-a făcut datoria faţă de Otopeni şi ştiţi cum e, dragoste cu forţa nu se poate", a declarat directorul clubului, Mugur Porumbacu.
Căpuşan, care evoluează pe postul de extremă, şi-a petrecut întreaga sa carieră profesionistă la CS Otopeni, adunând peste 100 de meciuri în echipamentul formaţiei ilfovene. El a ales campionatul intern după ce a evoluat timp ce cinci sezoane în Statele Unite, unul la liceul St. John's din Washington şi următoarele patru la Universitatea LaFayette.
Energia Rovinari a fost cea mai activă echipă pe piaţa transferurilor în această iarnă. Pe lângă sosirea lui Căpuşan, echipa din Târgu Jiu şi-a mai asigurat serviciile a doi jucători americani, fundaşul Louis Darby şi extrema de forţă Kibwe Trim, ambii revenind la echipa unde au evoluat în sezonul trecut. Darby şi-a petrecut prima parte a acestui sezon la BCM Piteşti în timp ce Trim a avut o tentativă de a juca în campionatul sud-coreean, nefinalizată însă. Gruparea olteană a renunţat la doi jucători în această pauză competiţională, americanii Brandon Cole şi Justin Griffin