Balaci: „Craiova a avut mare încredere în juniori!“
Fosta glorie a Universităţii Craiova, Ilie Balaci , a lăudat strategia echipei din Bănie, care în ultimii ani a mizat numai pe jucători tineri, din propria pepinieră.
„Vreau să vă spun de la bun început că asta a fost politica clubului. Patronul Mititelu a avut mare încredere în aceşti copii, iar decizia de a nu face transferuri a pornit de la această idee, de a forma o echipă de viitor. Şi, până în acest moment, putem spune nu că a avut dreptate, ci mare dreptate“.
„Prinţul“ a dezvăluit că decizia FIFA, din 2006, potrivit căreia clubul oltean nu a mai avut voie un an de zile să facă niciun transfer extern, nu a influenţat cu nimic planurile Craiovei: „De fapt, nici nu s-a pus problema de a transfera jucători din alte ţări, şi asta nu pentru că am avut acea interdicţie de la FIFA, ci pentru că nu a existat această intenţie.
Iar până acum a fost bine. Vom vedea ce va fi în continuare“.




















































