Australia a pierdut în Scoţia, însă Deans rămâne în post
Antrenorul echipei de rugby a Australiei, Robbie Deans, se bucură în continuare de sprijinul federaţiei deşi "cangurii" au pierdut (8-9), neaşteptat, sâmbătă, la Edinburgh, meciul cu Scoţia. Ceea ce nu se mai întâmplase de 27 de ani.
După ce a socotit-o ca fiind "devastatoare", înfrângerea l-a făcut pe preşedintele ARU, John O'Neill să declare în "Sydney Morning Herald": "suntem încrezători în faptul că Robbie Deans este cel mai bun antrenor pentru noi".
Şeful Federaţiei Australiene de Rugby va avea o discuţie cu neozeelandezul după turneul european din această toamnă astfel încât să se găsească soluţiile pentru ca dubla campioană mondială să se prezinte în formă la ediţia din 2011 a Rugby World Cup.
Bilanţul lui Deans la cârma naţionalei australiene nu este dintre cele mai bune. Din 27 de meciuri susţinute, aceasta a câştigat 14 şi a terminat unul la egalitate. În plus, în ediţia 2009 a Tri Nations Australia a terminat pe locul 3, după Africa de Sud şi Noua Zeelandă, pierzând şi Bledisloe Cup, trofeu acordat în seria de meciuri cu All Blacks. Deans a fost şi în România, în noiembrie 2001, când antrena echipa secundă a Noii Zeelande.




















































