ASA Tg. Mureş - ACS Poli 0-0. O mână de spectatori a asistat la un meci penibil. Ionuţ Popa: „Am fost morţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În deschiderea etapei a 23-a, ASa Târgu Mureş şi ACS Poli au oferit un meci sărăcios în faţa a circa 100 de spectatori.

ASA Târgu Mureş şi ACS Poli au încheiat la egalitate, scor 0-0, în prologul etapei a 23-a, meci care s-a desfăşurat pe stadionul Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, întrucât terenul celor de la ASA este îngheţat. 

Oaspeţii au avut singura mare ocazie a meciului, în minutul 83, când Alexandru Popovici, scăpat singur cu portarul Pap,  nu l-a putut învinge pe acesta. 

Cu o oră înaintea partidei se vânduseră doar patru bilete. Până la urmă, circa 100 de spectatori au asistat la meci, cu tot cu jurnalişti şi reprezentanţi ai cluburilor care au luat loc în tribune. 

"Aş vrea să vorbesc despre joc. Le cer scuze timişorenilor şi celor care s-au uitat la televizor pentru jocul nostru. Sunt antrenorul echipei şi îmi cer scuze. Decât să mai jucăm aşa, mai bine renunţ, şi eu şi alţi antrenori. Am fost morţi. Doar Dumnezeu ne mai poate ajuta. Totul se decide în play-out. Trebuia să fie un om jumate la meci, nu 71 de spectatori, ce să vadă? Nu vorbesc de echipa adversă, dar a mea a fost realmente "fabuloasă", a declarat Ionuţ Popa la Digisport.

ASA Târgu Mureş: Pap, Velayos, Rougkalas, M. Constantin, Mendy - Balgiu (E. Dică '83), Candrea, Petriş (Ferfelea '59) - Nicoliţă, Bâtfoi, C. Rus (Ciolacu '72). Antrenor: Ilie Stan

Poli Timişoara: Straton - Străuţ, Cînu, Bocşan, Novak (Neagu '90+1) - Bărbuţ (Popovici '82), Artean, Soljic, Fucek - Croitoru - Drăghici (Henrique '64). Antrenor: Ionuţ Popa

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite