Antrenorul Cătălinei Ponor se reprofilează
0Actualul antrenor al Cătălinei Ponor, Matei Stănei, este decis ca, în situaţia în care eleva sa se va retrage după Campionatele Europene de la Volos, de la sfârşitul acestei luni, să
Actualul antrenor al Cătălinei Ponor, Matei Stănei, este decis ca, în situaţia în care eleva sa se va retrage după Campionatele Europene de la Volos, de la sfârşitul acestei luni, să renunţe la gimnastică, pentru a se dedica hobby-ului său, yachtingul. "Cătălina a renunţat la gimnastică anul trecut, dar a revenit asupra deciziei pe 7 ianuarie, parcă bănuind ce greu îi va fi echipei României la Europene. A vrut să ajute, dar după competiţie îşi doreşte să se retragă. Cine ştie? Poate se mai răzgândeşte o dată", a declarat tehnicianul. În ceea ce-l priveşte, Matei Stănei nu îşi face probleme: "Eu voi avea un viitor frumos. Mă voi întoarce la hobby-ul meu, la yachting. Am o corabie, cu un echipaj frumos şi ieşim pe mare când ne permite timpul. La Constanţa sunt cunoscut mai bine ca
domnul comandant
, nu ca
domnul antrenor
. Mulţi îmi spun că am rămas cu mintea întreagă după atâta stres cu gimnastica datorită yachtingului".























































