Am învins Croaţia, campioana mondială la polo

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de polo a României a izbutit joi seară, la Portugalate (Spania), în cadrul turneului din Liga Mondială, o victorie nesperată în faţa campioanei mondiale, Croaţia, scor 8-6.

Echipa de polo a României a izbutit joi seară, la Portugalate (Spania), în cadrul turneului din Liga Mondială, o victorie nesperată în faţa campioanei mondiale, Croaţia, scor 8-6.

Răsunătorul succes a fost realizat prin contribuţia golurilor marcate de C. Radu (3), K. Kadar (2), A. Buşilă, G. Dunca şi E. Andrei. Victoria aceasta este a doua după ce, miercuri, poloiştii antrenaţi de Vlad Hagiu au învins şi Rusia, scor 7-6.

"Mă bucur că demonstrăm că evoluţia de la Campionatul Mondial de la Melbourne a fost un accident. Compartimentele au funcţionat bine, mai ales apărarea. Oricum, ar fi un miracol să prindem unul dintre primele două locuri din această grupă de foc. Totuşi, sper să o ţinem tot aşa până la calificări şi până la Jocurile Olimpice", a spus Hagiu, la finalul întâlnirii.

Tricolorii au mai jucat aseară şi cu Ungaria, partida disputându-se după închiderea ediţiei. Turneul final al Ligii Mondiale va avea loc în luna august la Berlin, unde se califică echipele clasate pe primele două locuri în cele două turnee preliminare. Câştigătoarea turneului final se va califica direct pentru JO 2008.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite