"Am fost la un pas să preiau Steaua în 2004!"
Sorin Cârţu a vorbit despre urcuşurile şi coborâşurile carierei sale, dar şi despre dragostea pentru Craiova, prietenia cu Gigi Neţoiu şi simpatiile steliste Sorin Cârţu este unul
Sorin Cârţu a vorbit despre urcuşurile şi coborâşurile carierei sale, dar şi despre dragostea pentru Craiova, prietenia cu Gigi Neţoiu şi simpatiile steliste
Sorin Cârţu este unul dintre cei mai experimentaţi antrenori din Liga I, actualul tehnician al Naţionalului fiind la a şaptea echipă pe care o pregăteşte de-a lungul timpului, după Universitatea şi Extensiv Craiova, Rapid, Oţelul Galaţi, FC Argeş şi Politehnica Timişoara.
"Peste tot m-am simţit bine, chiar dacă la Universitatea, de exemplu, am câştigat Cupa şi campionatul, în timp ce la Extensiv am făcut o muncă de formare, de creştere a unor jucători precum Rădoi, Şoavă, Răducanu, Panc, Ghindeanu, Lucian Pârvu, Săceanu, Velcovici sau Ciucă. De la un moment dat însă, lucrurile nu au mai mers chiar aşa de bine pentru mine, din două motive. Unul a fost că au început să apară patronii şi preşedinţii de club, care mijloceau relaţia dintre antrenor şi patron.
"Cu Dinel sunt pe orbite diferite"
"Pe de altă parte, eu am comis o mare greşeală, cea mai mare din cariera mea, când am ales să antrenez la Rapid. Am ales cu inima, în virtutea prieteniei mele cu Sichitiu. Am ratat cu puţin câştigarea campionatului, dar asta a fost un recul în cariera mea", se destăinuie, cu stilul său direct, bine cunoscut, Sorinaccio. Actualul antrenor al "bancarilor" a vorbit şi despre dedesubturile evenimentelor care au zguduit Universitatea Craiova în trecutul recent: "Cu Mititelu nu am nicio legătură, trăim pe orbite diferite. Cu Dinel Staicu nu am mai vorbit, dar cred că a fost patronul care a avut cea mai mare şansă de a face ceva extraordinar în Bănie, dar i-a dat cu piciorul. Toată lumea îl acuză pe Neţoiu că a fost groparul Craiovei, dar el a fost dispus să lase echipa altcuiva, în schimbul banilor pe care îi investise. De-abia după un timp mi-am dat seama că în oraş se trăgeau sforile în favoarea lui Dinel şi a lui Mititelu, dorindu-se alungarea lui Neţoiu, dar şi descotorosirea de jucătorii care se considera că sunt ai lui".
Sorin Cârţu regretă că nu a dat curs ofertelor lui Gigi Neţoiu de a deveni antrenor al Ştiinţei, pe vremea când Comandantul dicta în Bănie: "Poate dacă aş fi fost atunci la echipă, poate nu ar fi ieşit lucrurile atât de prost. Vă asigur că Gigi şi-ar dori mult să fie din nou aproape de Universitatea".
"Pe Steaua aş antrena-o, pe Dinamo - niciodată"
Deşi istoria sa personală se confundă cu cea a Craiovei Maxima, Sorinaccio era stelist pe vremuri: "Aveam nişte prieteni la mine, la ţară, care erau stelişti şi m-au contaminat. Dormeam cu pozele lui Iordănescu şi Tătaru sub pernă, dar am devenit trup şi suflet cu Craiova când am ajuns la tineretul Ştiinţei. Să ştiţi că dacă singura formaţie pe care nu aş antrena-o este Dinamo, pe Steaua aş pregăti-o cu mare plăcere. De fapt, am fost foarte aproape de a-i prelua pe roş-albaştri în 2004, atunci când, până la urmă, a ajuns Zenga în Ghencea".
Ştiu că ar fi păcat pentru cariera mea ca Naţionalul să retrogradeze, dar eu sunt optimist. Vom mai lua câţiva jucători străini, îi mai avem şi pe cei cu nume, Lincar, Cursaru, Fl. Dumitru, şi sper să ne salvăm.
Sorin Cârţu





















































