A murit Di Stefano, fosta glorie a lui Real Madrid. A jucat la 3 naţionale diferite şi a câştigat 5 Cupe ale Campionilor cu Real

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta mare glorie a Realului, Alfredo Di Stefano, a murit astăzi la Madrid, în jurul orei locale 17.15. Di Stefano era internat la spitalul „Gregorie Maranon“ din capitala Spaniei, după ce suferise sâmbătă un infarct.

Alfredo Di Stefano avea 88 de ani şi avea probleme medicale în ultima perioadă. 

Fost internaţional argentinian, columbian şi spaniol, Di Stefano a evoluat la Real între 1953 şi 1964, timp în care a câştigat opt titluri şi cinci ori consecutiv Cupa Campionilor (1956-1960).

Alfedro Di Stefano era internat în spital de sâmbătă, după ce a suferit un stop cardiac la ieşirea dintr-un local aflat în apropierea arenei Santiago Bernabeu.

Real Madrid a anunţat decesul lui Di Stefano pe site-ul oficial, precizând că acesta a încetat din viaţă la ora locală 17.15.

"Preşedintele Real Madrid, Florentino Perez, şi conducerea clubului doresc să transmită condoleanţe şi întreaga compasiune copiilor, rudelor lui Di Stefano şi prietenilor. Real Madrid transmite condoleanţe tuturor iubitorilor echipei din întreaga lume şi celor care sunt afectaţi de pierderea celui mai bun jucător din toate timpurile", a notat Real Madrid pe site-ul oficial.

Di Stefano a suferit în 2005 un infarct de miocard, fiind supus apoi unei intervenţii de by-pass coronarian.

Născut la 4 iulie 1926 la Buenos Aires, Alfredo Di Stefano şi-a început cariera la echipa River Plate, iar apoi a făcut parte din "echipa de aur" a clubului Real Madrid, în perioada 1953-1963, când spaniolii au cucerit de cinci ori Cupa Campionilor Europeni. Câştigător al Balonului de Aur în 1957 şi 1959, Di Stefano a cucerit de opt ori campionatul Spaniei şi a fost de cinci ori cel mai bun marcator din Primera Division.

În anul 2000, el a fost al patrulea într-un clasament al celor mai buni fotbalişti din lume al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind devansat de Pele, Johan Cruyff şi Franz Beckenbauer.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite