Violoncellissimo, la Ateneul Român
0
Ansamblul Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu, va interpreta lucrări renumite de George Enescu, Tomaso Albinoni, Saverio Mercadante, Heitor Villa-Lobos, Johann Schrammel, Jacques Offenbach şi Astor Piazzolla.
Articol semnat de Olga Grigorescu
La 31 martie 1900, doi violoncelişti români de renume, Dimitrie Dinicu şi Constantin Dimitrescu, acompaniaţi la orgă de Eduard Jaksch, interpretau la Biserica Evanghelică din Bucureşti, în primă audiţie, Andante religioso de George Enescu. Piesa rămasă până nu demult în manuscris (acum este proaspăt tipărită) şi descoperită în arhiva Muzeului „George Enescu“ de regretata cercetătoare Clemansa Firca dezvăluie un dialog cu generoase şi inspirate linii melodice.
Cea mai cunoscută piesă din creaţia veneţianului Tomaso Albinoni (1671-1751), Adagio pentru vioară, orgă şi coarde, a ajuns în viaţa de concert datorită muzicologului italian Remo Giazotto, care a găsit şi completat, perfect în stil, un fragment dintr-o Trio-sonată a compozitorului.
Un secol mai târziu, un alt italian, napolitanul Saverio Mercadante (1795 – 1870) a lăsat, pe lângă opere şi concerte pentru flaut, şi numeroase lucrări religioase, dintre care demn de apreciat este oratoriul Cele şapte ultime cuvinte ale lui Iisus pe cruce pentru solişti, cor şi orchestră, scris în anul 1838. Stilul muzicii este romantic, foarte aproape de operă şi, prin dramatismul, pateticul expresiei, îl prevesteşte pe Verdi.
Ascultând muzica simfonică, de cameră, sau cea de film compusă de Cornelia Tăutu, îţi dai seama că ea reprezintă o voce aparte, foarte personală, în rândul creatorilor români de astăzi. În acest an, ea a scris lucrarea Al Fine, special pentru formaţia „Violoncelissimo“, mai precis pentru opt violoncele. Cele trei părţi: Elegiaco, Animando si Semplice, se cântă fără întrerupere. Şi aici, ca şi în alte lucrări ale sale, compozitoarea apelează la arhetipuri pe care le doreşte echilibrat organizate în structuri ce poartă amprenta ethosului românesc.
În lucrările sale, grupate sub titlul Bachianas Brasileiras (Piese braziliene în stilul lui Bach), compozitorul Heitor Villa-Lobos (1887-1959) împleteşte inspiraţia din folclorul naţional cu tehnici de creaţie folosite de Johann Sebastian. Cele nouă suite au formule sonore diferite. În cea cu nr. 5 pentru voce şi cel puţin opt violoncele, o dovadă a preferinţei lui Villa-Lobos pentru instrumentul la care el însuşi a cântat adesea, are în prima sa parte o Cantilenă de mare frumuseţe, care i-a adus o celebritate binemeritată.
Trecând la o muzică de divertisment, vom reasculta marşul, devenit emblematic pentru lumea austriacă, Viena rămâne Viena, datorat lui Johann Schrammel (1850-1893), un violonist foarte dotat, care, cu o formaţie de instrumentişti, interpreta un repertoriu tradiţional de mare succes.
În toată creaţia sa, Antonin Dvorak (1841-1904) a fost marcat de structura, desenele melodice şi ritmurile tipice folclorului ţării sale. Stilul inconfundabil şi cuceritor al ilustrului compozitor ceh răzbate şi în piesa Doloroso, plină de cantabilitate.
Constantin Dimitrescu (1847-1928) este considerat întemeietorul artei violoncelistice româneşti, al cvartetului de coarde şi al concertului pentru violoncel şi orchestră la noi în ţară. Cunoscuta piesă Dans ţărănesc, ce a intrat în repertoriul curent al virtuozilor, se poate auzi adesea în tot felul de transcripţii.
Puţini se mai gândesc astăzi că Jacques Offenbach (1819-1880), creatorul a peste 100 de operete şi a operei Povestirile lui Hoffmann, a fost la începutul vieţii sale un violoncelist virtuoz. El însă dorea să devină compozitor, talentul şi perseverenţa impunându-l destul de repede în domeniul teatrului muzical. Cine nu cunoaşte acum verva şi antrenul Can-can-ului din spumoasa operetă Orfeu în infern? Dar balansul şi inspiratele volute melodice ale Barcarolei veneţiene din actul al III-lea al operei Povestirile lui Hoffmann?
De câteva decenii încoace, muzica lui Astor Piazzola (1921-1992), compozitor şi interpret argentinian (bandoneonist, pianist, dirijor) a devenit mult apreciată în toată lumea, deoarece a adus muzicii simfonice sau camerale un suflu nou, original, introducând elemente ale tangoului şi uneori sugestii din practica jazzistică. Libertango, scris în 1973, la Milano, este una dintre compoziţiile sale cele mai cântate, iar The Oblivion (Uitarea) – o lucrare din 1982, creată pentru coloana sonoră a filmului Enrico IV –, vine cu o muzică de atmosferă, melancolică şi tandră.
Înaintea lui Piazzolla, un alt argentinian, Angel Villoldo (1861-1919), poet, chitarist şi cântăreţ, compusese multe tangouri, dintre care cel mai cunoscut a devenit El Choclo (porecla proprietarului unui faimos bar de noapte).
Şi dacă genurile se întrepătrund astăzi tot mai des, dacă jazzul şi-a făcut loc şi în genurile de concert, dacă reinterpretările unor piese celebre se pot întâlni la tot pasul, de ce să nu ascultăm şi o fantezie în stil jazzistic după partea a III-a, Alla turca, din Sonata în La major, KV 331, pentru pian de Mozart? Realizatori au fost mai întâi pianistul turc Fazil Say, apoi violoncelistul şi aranjorul Thomas Werner-Mifune şi, în cele din urmă, pentru adaptarea la un ansamblu de 14 violoncele, însuşi Marin Cazacu.
Formaţie de prestigiu creată de Marin Cazacu
Ansamblul de violoncele, a cărui apariţie şi prodigioasă activitate i se datorează lui Marin Cazacu, are în componenţa sa instrumentişti de marcă, unii foşti sau actuali studenţi ai artistului, solist concertist al Filarmonicii „George Enescu“ şi profesor la Academia de muzică din Bucureşti. Nivelul interpretativ se menţine – în cei 15 ani de existenţă – la cote ridicate. Calitatea şi diversitatea repertoriului, alcătuit din lucrări din toate epocile, originale sau transcripţii realizate cu meşteşug au asigurat, la rândul lor, succesul pe prestigioase scene de concert sau festivaluri. În anul 2008, Marin Cazacu a reunit – sub emblema formaţiei „Violoncellissimo“ – 60 de instrumentişti pentru un concert, iar în 2013, 100 de violoncelişti care sunau ca unul. S-a întâmplat, pe scena Ateneului, sub bagheta lui Cristian Mandeal, iar concertul, dedicat marilor violoncelişti şi pedagogi români din ultima sută de ani, a fost oferit de Ziua Recunoştinţei!
Se încarcă comentariile...
