REPORTAJ FOTO Istoria fumului de ţigară în România
0Clujenii Ucu Bodiceanu şi Ancuţa-Lăcrămioara Chiş prezintă la Bucureşti istoria fumatului în România în zeci de imagini vechi, de colecţie, expuse într-un cort din Piaţa Festivalului „Enescu“.
Când intri în Piaţa Festivalului dinspre Ateneu, vezi multe corturi albe, mai mici sau mai mari, unul având canapele în dungi colorate şi ecrane imense pe care sunt proiectate concertele din Festival, altul rafturi de cărţi şi CD-uri, altul sucuri şi prăjituri. Un altul – mai mic – are copertina trasă aproape complet, lăsând loc numai cât să intre un om sau doi. Trag cu ochiul înăuntru şi văd şevalete din lemn pe care sunt fixate cartoane bleumarin cu tot felul de imagini: oameni care fumează, pipe vechi fotografiate, tabachere sculptate. Un bărbat la vreo 60 de ani, mic de statură, mă priveşte curios pe deasupra ochelarilor uşor fumurii, după care îmi face semn să intru. Întregul cort este plin de şevalete cu fotografii şi reclame vechi, alb-negru, iar Ucu Bodiceanu, gazda expoziţiei, se apucă să‑mi povestească cum le-a căpătat. „Când au auzit ce facem, negustorii de antichităţi se anunţau unul pe altul: -Măi, aveai tu o tabacheră. Ai vândut-o? – Nu. – Hai, dă-o s-o fotografiem“, îşi aminteşte bărbatul.
A strâns imaginile atât de la muzee, cât şi de la cunoştinţe sau oameni simpli care văd în fumul de ţigară o artă. Bodiceanu este coordonator de programe al Casei de Cultură din Cluj. Sunt multe imagini cu capete încoronate fumând – Carol al II-lea, Ferdinand, Mihai, Regina Maria –, dar şi artişti – Arghezi, Coşbuc, Vlahuţă, Brâncuşi şi Pleşu, precum şi ţărani care-şi cultivau tutunul în propria gospodărie. În capul unuia dintre şevalete, o fotografie îl înfăţişează pe George Enescu fumând, alături de Maria Cantacuzino, la vila Luminiş, în 1941.
Pipă din craniu de pisică
Cu mâinile sale îngrijite, Bodiceanu îmi indică spre o tabacheră elegantă, cu multe detalii fine, florale, incrustate în argint. „A fost a Regelui Carol I, gravată de Dumitru Bragadiru al vostru, de aici“, precizează Bodiceanu, pentru care singurul semn că şi-a adus expoziţia tocmai de la Cluj este felul în care pronunţă „cafia“. Şi umorul. Un umor subtil şi proaspăt. „Îl tot aştept pe Vadim să treacă pe-aici, că el e un mare iubitor de muzică clasică, să-i arăt că s-a «fumat» România Mare (n.r. – marcă de ţigări din perioada interbelică), aşa că să nu se mai chinuie“, spune bărbatul, plictisit. Trecem mai departe. Îmi arată imaginea unei pipe rudimentare, ca un băţ înfipt într-un tub din lemn cu gaură pe mijloc, pentru tutun. I-a aparţinut lui Avram Iancu, deci datează de la 1870. Pe aceeaşi planşă este expusă una sofisticată şi puţin lugubră: Constantin Brâncuşi fuma dintr-o pipă din craniu de pisică.
Ajungem la o imagine cu o fabrică de ţigarete din Cluj, care a fost dărâmată în 2008. „Acum fac un mall acolo. Frumos, n-am ce zice. Din plastic. Şi cu mâncare din plastic“, spune, sec, Bodiceanu. În cort intră Ancuţa Chiş, o tânără subţirică, înaltă şi cu un puternic accent ardelenesc, cu o cutie de carton în care ne-a adus mai multe obiecte vechi – pipe de 50 de ani, tabachere din perioada interbelică, pachete de „Carpaţi“, „Bucegi“, „Select“ şi „Snagov“ pline de ţigări, cutii de chibrituri cu chipul lui Carol al II-lea. Le întindem pe jos, iar Ancuţa începe să îmi vorbească despre ele. „Uitaţi, pachetul de «Select» este plin. E cu mult mai valoros dacă este plin sau dacă are cel puţin o ţigară în el“, îmi explică ea. S-a ocupat, împreună cu Ucu Bodiceanu, de strângerea imaginilor şi obiectelor de colecţie, pe care le-au plimbat, în ultimii doi ani, prin toată ţara: şi la Peleş, şi la Bran, şi la Buşteni, la Sighişoara sau la Sibiu.
În anii ’30 exista o întreagă gamă «Nivea» pentru fumători. Cosmeticele, moda, călătoriile, sportul, cadourile, toate erau asociate fumatului“, precizează Ancuţa Chiş, coordonatoarea Asociaţiei „Clujul de altădată“.
Tutunul, principală sursă de profit
Vechile ţigări „Carpaţi“ FOTO David Muntean
Ancuţa e pragmatică şi spune un adevăr care stă pe buzele tuturor: „Din cele mai vechi timpuri, tabacul şi alcoolul aduc foarte multe venituri la bugetul de stat. Şi atunci, închid gura politicului şi nici nu primesc taxe foarte mari, pentru că depindem de ei“, explică Ancuţa. „În plus, în anii ’30 exista o întreagă gamă «Nivea» pentru fumători. Cosmeticele, moda, călătoriile, sportul, cadourile, toate erau asociate fumatului“, completează Ancuţa Chiş, coordonatoarea Asociaţiei „Clujul de altădată“.
„La casele boiereşti exista un om, ciubucciul, care se ocupa numai de curăţarea ciubucelor şi a lulelelor pentru nobil şi invitaţii săi. Era plătit foarte prost, însă primea mereu un bacşiş foarte mare. De aici vine şi sensul cuvântului «ciubuc» din prezent“, explică Ancuţa. Ajungem la imaginile cu Insula Ada-Kaleh, unde se afla o mică fabrică de ţigarete ce aproviziona casa regală britanică şi pe cea românească. „Un tip de ţigări fabricate acolo erau cele numite Mareşal, pe care se regăsea chipul lui Antonescu. Se pare că erau mai bune decât Havanele, altfel n-ar fi cumpărat nimeni“, precizează Bodiceanu.
Bărbatul îmi arată apoi un pachet de ţigări mic, asemănător celui de „Carpaţi“, fabricat la Cluj. „Acea fabrică s-a închis în 1962, iar acest pachet a rămas la o femeie care l-a ţinut între haine pentru a alunga moliile. A fost găsit după 50 de ani“, îmi povesteşte bărbatul. Un alt obiect valoros pe care-l au este o cutie metalică de ţigarete inscripţionată „Tutun regal“, care datează din perioada interbelică.
Proiectul „Patimă şi viciu, artă şi fum. Istoria fumatului în România“ s-a finalizat printr-un album legat în piele şi cusut de mână, care se face numai la comandă, însă care poate fi răsfoit în mai toate bibliotecile universitare din ţară. Îl rog pe Ucu Bodiceanu să-mi arate unul şi ridică din umeri neputincios. „Nu-l mai am pe-al meu, l-am vândut! Aveam nevoie de bani“, îmi zice, parcă ascunzându-se după cuvinte. „E două milioane, valoros din toate punctele de vedere. E foarte mişto!“, se redresează apoi, mândru.
Se încarcă comentariile...
