Sean ''Diddy'' Combs a primit noi acuzații pentru trafic de femei și abuzuri sexuale pe durata a două decenii
0Procurorii din Manhattan au formulat noi acuzații împotriva lui Sean ''Diddy'' Combs, susținând că mogulul hip-hop ar fi traficat cel puțin trei femei în cadrul unei scheme de abuzuri sexuale desfășurate pe parcursul a 20 de ani. Procesul său este programat pentru luna mai 2025.

Aceste acuzații sunt adăugate unui dosar care îl vizează pe artistul în vârstă de 55 de ani, care a pledat nevinovat la prima punere sub acuzare, conform Reuters.
Noua acțiune în justiție, care include trei capete de acuzare, susține că Sean ''Diddy'' Combs a transportat trei victime de sex feminin, inclusiv lucrători sexuali, în scop comercial, peste granițele statului și internațional. Această acuzație extinde prima acuzație din septembrie 2024, care identifica o singură victimă.
Relațiile și abuzurile descrise de procurori
Conform procurorilor, Combs a folosit imperiul său comercial, inclusiv casa de discuri Bad Boy Entertainment, pentru a abuzat sexual femei, inclusiv prin forțarea acestora să participe la acte sexuale înregistrate. În unele cazuri, lucrători sexuali de sex masculin erau transportați peste granițele statului pentru a participa la astfel de "orgii".
În plus, procurorii susțin că Sean ''Diddy'' Combs ar fi ademenit femeile cu droguri, cum ar fi ketamina și ecstasy, dar și cu ajutor financiar sau promisiuni de susținere în carierele lor, inclusiv în relații romantice. Printre drogurile menționate în rechizitoriu se numără și metamfetamina și ciupercile psihedelice.
Una dintre presupusele victime este Casandra Ventura, cunoscută ca Cassie, fostă iubită a lui Combs. Aceasta l-a acuzat pe artist într-un proces civil de abuz fizic în serie, sclavie sexuală și viol, însă a ajuns la o înțelegere cu acesta într-o perioadă scurtă după ce a intentat procesul. Combs a negat acuzațiile formulate de Cassie.
Într-un incident din martie 2016, care semăna cu descrierea unui atac de către Cassie, procurorii au declarat că o înregistrare video surprinsă de camerele de securitate ale unui hotel arată cum Sean Combs lovește și târăște o femeie care ar fi încercat să părăsească o orgie. Combs a cerut scuze pentru acest incident, iar avocatul său, Marc Agnifilo, a susținut că imagini nu sunt dovezi de trafic sexual, explicând că ar fi fost vorba despre o „relație toxică, bazată pe iubire, de 11 ani”. Agnifilo a mai afirmat că orgiile erau acte sexuale consensuale.
Investigațiile și perchezițiile
Combs a fost arestat în septembrie 2024 și se află la Centrul Metropolitan de Detenție din Brooklyn. La începutul anului 2024, agenții federali au percheziționat locuințele acestuia din Los Angeles și Miami Beach, găsind droguri și o mie de sticle cu ulei de corp și lubrifiant care ar fi fost destinate orgiilor, conform rechizitoriului.
Procesul lui Combs este programat pentru 5 mai 2025, la tribunalul federal din Manhattan. Avocatul său, Marc Agnifilo, a declarat: ''Domnul Combs este la fel de hotărât ca întotdeauna să lupte împotriva acestor acuzații și să câștige la proces.''
Combs, cunoscut și sub numele de P. Diddy și Puff Daddy, este un nume important al scenei hip-hop din anii '90 și 2000. El a fondat casa de discuri Bad Boy Records și a avut un impact semnificativ asupra carierei unor artiști de renume, precum Mary J. Blige, Faith Evans și Notorious B.I.G.