PORTRET David Bowie, un om cât o revoluţie
0
David Bowie a murit pe 10 ianuarie 2016, la numai două zile după ce a împlinit 69 de ani, când a lansat ultimul său album, „Blackstar“. David Bowie a transformat pop-rock-ul cuminte într-o scenă futuristă romantică şi schizoidă deopotrivă, a fost un pionier în materie de vestimentaţie de scenă şi a schimbat percepţia şi deschiderea lumii faţă de sexualitate. David Bowie a fost revoluţia deceniului ’70 al secolului trecut, aşa cum şi-a dorit.
În 1972, în emisiunea muzicală „Top of the Pops“ difuzată de BBC, apărea un personaj atipic pentru scena muzicală europeană: un bărbat cu o figură androgină, cu păr portocaliu şi pielea alb-porţelan, îmbrăcat într-un costum viu colorat, cu modele în zig-zag şi mulat pe corp. Cânta o melodie despre o fiinţă extraterestră, „Starman“, care transmite pe Pământ un mesaj plin de speranţă, prin intermediul radioului. Rock distopic, s-a spus. Publicul a fost şocat şi extaziat deopotrivă. Era elementul de noutate mult aşteptat de cei neadaptaţi şi de cei care simţeau acut vidul şi plictisul instaurat după era hippy. În sfârşit, anii ’70 aveau să-şi spună cuvântul în istoria muzicală, cu teme îndrăzneţe despre explorarea sexualităţii şi nedreptăţile sociale; rămânea, din epoca trecută, numai dragostea, întotdeauna dragostea şi lumea interioară ca o aglomerare de percepţii aruncate prin toate colţurile memoriei.
Printre stele
Albumul conceptual „The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders from Mars“, lansat în 1972, se baza pe povestea inventată de David Bowie pentru alter ego-ul său, Ziggy Stardust, un star rock venit din spaţiul cosmic. Bowie s-a identificat cu Ziggy Stardust în turneul său din Marea Britanie, Japonia şi America de Nord. „Nu am fost un interpret înnăscut. Niciodată nu m-am simţit în largul meu pe scenă. Niciodată! Am creat acest personaj, Ziggy Stardust, şi mi-a plăcut ideea, chiar m-am simţit confortabil să urc pe scenă ca «altcineva»“, explica David Bowie.
Ziggy Stardust a avut parte de o sinucidere rock’n’roll, pe scenă, la Hammersmith Odeon, pe 3 iulie 1973, cu trei zile înainte de aniversarea unui an de la prima sa apariţie televizată. Însă influenţa sa a fost crucială: după ce a schimbat scena muzicii pop-rock – atât vizual, cât şi conceptual –, Ziggy Stardust a reuşit să recalibreze, într-un mod lipsit de pudoare, dar rafinat, percepţia şi preconcepţiile lumii cu privire la acceptarea sexualităţii. Acesta a fost geniul lui David Bowie, să se reinventeze în câte un personaj nou şi autentic pe parcursul unei melodii sau chiar al unui album întreg. „Sunt un colecţionar şi întotdeauna am avut impresia că reuşesc să adun personalităţi şi idei“, se descria simplu şi succint David Bowie, în 1973, într-un studio de televiziune.
Faima
Dar succesul nu a venit uşor. David Bowie a trăit multe experienţe artistice până să cunoască faima, în 1969, cu albumul „Space Oddity“. Piesa care dă titlul albumului a ajuns atunci pe locul 5 în topul britanic, iar BBC a folosit-o drept coloană sonoră pentru ştirea despre aselenizare. David Bowie cucerise publicul larg, după un periplu artistic de zece ani. „Space Oddity“ a fost, de fapt, o premoniţie a lui Ziggy Stardust. Piesa cuprindea toate temele abordate ulterior de Bowie: alienare, resemnare, romantism, teamă cosmică, dar şi binecunoscutul personaj Major Tom.
David Bowie nu a crezut însă vreodată că ar fi un star rock sau un erou. Dimpotrivă. S-a poziţionat, chibzuit, de partea celor care au înţeles că nimic nu e mai dinamic decât societatea şi că nu pot fi decât în slujba Omului. „Dacă aş fi responsabil pentru ca oamenii să găsească în ei înşişi mai multe personaje decât credeau iniţial că sunt, atunci mă declar mulţumit. Există mai multe faţete ale personalităţii pe care unora dintre noi le e greu să le descopere, pe când alţii le găsesc foarte repede“, spunea el. „Cred că sunt un observator social destul de bun. Aşa că s-ar putea să par foarte activ, şi într-adevăr sunt, pentru că încerc să cuprind esenţa acelui an, nu ceea ce a fost sau ceea ce va fi“, îşi descria Bowie firea şi activitatea la finalul anilor ’70.
Revoluţia perpetuă
Ziggy Stardust a fost primul rol adoptat de David Bowie şi a rămas imaginea care l-a consacrat. Însă din acel moment, artistul s-a reinventat constant. A urmat Aladdin Sane, care nu a avut amploarea lui Ziggy, dar a păstrat ceva din look-ul său. Fulgerul desenat pe mijlocul feţei a devenit un simbol pentru conflictul mental, idee creată de alăturarea dintre numele personajului şi imaginea sa – de altfel, Aladdin Sane poate fi la fel de bine scris „A lad insane“ (n.r. – „un flăcău nebun“).
Când Bowie s-a mutat în Statele Unite, în 1974, a intrat în lumea avangardei din New York şi Los Angeles. Sub influenţa unor trupe precum Velvet Underground, dar şi a drogurilor – în special a cocainei –, Bowie a continuat să compună. „Diamond Dogs“ (1974) şi „Young Americans“ (1975) au fost albume cu tente soul şi funk. A mers în zona cântăreţilor de culoare şi a fost unul dintre primii artişti albi invitaţi în show-ul american „Soul Train“. Aici, a cântat piesele „Fame“ – compusă împreună cu John Lennon şi primul său hit ajuns pe locul 1 în Billboard Hot 100 în septembrie 1975 – şi „Golden Years“.
În 1976, odată cu albumul „Station to Station“, Bowie a prezentat lumii cel mai toxic personaj al său, Thin White Duke. Un aristocrat nebun, îmbrăcat impecabil – în cămaşă albă, pantaloni negri şi vestă – dar gol pe interior. Cânta despre dragoste şi romantism fără să simtă în realitate ceva. Era teribil. Erau timpurile în care Bowie spunea că trăia numai cu „ardei roşu, cocaină şi lapte“.
„Am fost un personaj atunci când am interpretat celelalte albume – Ziggy, Aladdin etc. – şi am dus personajul şi în interviuri, în presă, pe scenă şi în afara ei, oriunde era mass-media în preajmă. A trebuit să păstrez acele personaje credibile, concrete, pentru că era important. Pentru că materialul muncii mele este corpul meu, personalitatea mea, precum şi cântecele şi interpretarea mea scenică“, explica David Bowie. „«Station to Station» a fost o pledoarie pentru a mă întoarce în Europa. Eram în America şi simţeam că înnebunesc. Aşa că m-am întors şi am decis că trebuia să descopăr o nouă formă de limbaj înainte să continui să scriu. Iar ultimele două albume, «Low» şi «’Heroes’», reprezintă un proces de descoperire, de căutare a unui nou limbaj artistic“, explica el în 1977 intrarea într-o nouă etapă artistică.
S-a mutat la Berlin şi şi-a reinventat muzica în „trilogia berlineză“ ce cuprinde albumele „Low“, „’Heroes’“ (1977) şi „Lodger“ (1979). Deceniul ’70 a avut epilogul perfect – „I, I will be king/And you, you will be queen/Though nothing will drive them away/We can beat them, just for one day/We can be heroes, just for one day“ (n.r. – „Eu, eu voi fi rege/Şi tu, tu vei fi regină/Deşi nimic nu-i va alunga/Îi putem învinge, numai pentru o zi/ Putem fi eroi, numai pentru o zi“).
David şi prima sa soţie, Angela
Viaţa ca o artă
Interesele artistice ale lui David Bowie erau largi. Pentru că astfel s-a înţeles pe sine, ca un artist, şi nu doar un simplu muzician. A selectat idei din artă, literatură, teatru şi film şi le-a transpus în muzică. Poate că aceasta a fost, de fapt, contribuţia sa esenţială în muzica pop. A fost preocupat, mai ales, de actorie, iar cariera sa în acest sens a început înainte să cunoască succesul ca muzician. A studiat teatrul de avangardă şi mima alături de Lindsay Kemp şi în 1969 a avut propria sa trupă de mimă şi artă teatrală experimentală, intitulată „Feathers“. A ajuns şi pe Broadway, cu rolul principal în producţia „The Elephant Man“, în care a apărut fără să poarte machiaj. Criticii au apreciat interpretarea sa expresivă, iar Bowie a revenit pe scenă în acest rol de 157 de ori între 1980 şi 1981.
Recunoaşterea ca actor de cinema a avut loc în 1976, când a primit primul său rol important, în filmul „Omul care a căzut pe Pământ“, regizat de Nicolas Roeg. Într-o ciclicitate sublimă, personajul Thomas Jerome Newton era un extraterestru venit de pe o planetă care urma să dispară. Lista filmelor în care a jucat – sau a avut apariţii cameo – este lungă şi cuprinde filme precum „Un simplu gigolo“ (1979), unde a jucat alături de Marlene Dietrich, „Christiane F. – Wir Kinder vom Bahnhof Zoo“, film în care a avut un cameo şi pentru care a creat coloana sonoră, cuprinsă în albumul „Christiane F.“ (1981). În 1986 a primit rolul lui Jareth, Regele Goblinilor (Foto) în „Labirintul“, iar doi ani mai târziu era Pilat din Pont în filmul lui Scorsese, „Ultima ispită a lui Iisus“. În 2006, a primit rolul lui Nikola Tesla în filmul „Prestigiul“. „Eu sunt un actor. Întreaga mea viaţă profesională este o interpretare“, spunea David Bowie. Dar era mai mult de atât. Era şi producător muzical, iar printre colaboratorii săi s-au numărat Lou Reed, Iggy Pop and the Stooges şi Mott the Hoople. În timpul liber, David Bowie obişnuia să deseneze, să picteze, să sculpteze şi să scrie, iar artiştii săi favoriţi erau Tintoretto, John Bellany, Erich Heckel, Pablo Picasso şi Michael Ray Charles.
Se încarcă comentariile...
