Petru Mircea: "Nu vreau să mai vorbesc cu creaturile Manole decât în instanţă"
0În urma apariţiei în presă mai multor fotografii şi informaţii din dosarul morţii Mădălinei Manole, soţul său, Petru Mircea, a avertizat că va ieşi mare scandal.
"Acest om, avocatul părinţilor Magdei, a extras imaginile din dosar şi le-a dat presei. După ce a susţinut atâtea neadevăruri despre moartea soţiei mele, fără nici un argument, acum, au dat presei aceste imagini teribile, pe căi strict ilegale", a declarat soţul Mădălinei Manole, pentru Click.
De cealaltă parte, însă, Bogdan Bărbuceanu, avocatul părinţilor Mădălinei Manole, recunoaşte că a avut o copie de la dosar, dar susţine că nu el este cel care a furnizat fotografiile cu artista moartă.
„Nu am furat nimic, aşa cum mă acuză domnul Petru Mircea, pentru că am tot dreptul să fac copii după dosar, şi nici la presă nu am dat pozele, cu toate că puteam să o fac dacă aveam acordul clienţilor mei. Copia dosarului se află de vineri la familia Manole, pentru studiere", a declarat avocatul Bărbuceanu
Contactat telefonic în direct de realizatorii emisiunii "Acces Direct", Petru Mircea şi-a spus amarul. El spune că Ion Manole i-ar fi spus la cimitir că nu o va lăsa pe Mădălina să se odihnească până nu se va afla adevărul.
"Nu vreau să mai vorbesc cu creaturile Manole decât în instanţă. După cum eu nu mai sunt ginerele lor, nici ei nu mai sunt bunicii copilulul meu. La cererea foştilor mei socri s-au publicat azi poze şi detalii din dosar presei."
"Să nu credeţi ca Mădălina a făcut gratuit gestul pe care l-a făcut. O să divulg păcatele părinţilor ei".