Mădălina Ghenea, intervenție chirurgicală complicată la ochi: „Durerea era insuportabilă”. Fotografie de pe patul de spital
0Mădălina Ghenea, cunoscuta actriță și fost model internațional, a trecut recent printr-o intervenție chirurgicală complicată la ochi. Vedeta a împărtășit experiența cu fanii ei de pe Instagram, publicând o fotografie din salonul de spital.

Fosta iubită a tenismenului Grigor Dimitrov a dezvăluit că operația a fost extrem de dureroasă, iar momentul a coincis chiar cu ziua ei de nume, pe care a petrecut-o la Urgențe.
„Nu cred că am simțit în viața mea atât de multă durere. Mi-am sărbătorit ziua de nume la Urgențe, cu o cornee zgâriată și cu tipul ăla de durere care te face să te îndoiești de absolut orice”, a scris Mădălina Ghenea în mesajul postat pe rețelele sociale.



Vedeta a povestit că nu-și putea deschide complet ochiul afectat, dar nici nu-l putea închide, iar durerea era „insuportabilă”. Cu toate acestea, sprijinul copiilor ei i-a dat puterea de a trece peste acest moment dificil, susține ea:
„Nici măcar nu-mi puteam deschide ochiul, dar nici nu-l puteam închide complet. Durerea era insuportabilă, dar i-am avut pe copii cu mine. Cumva, printre lacrimi și haos, vocile și energia lor m-au salvat.
Fără flori, fără tort, doar un salon din spital, lumină fluorescentă și ideea că, uneori, o mare realizare este doar să închei cu bine ziua.”
Mădălina Ghenea, protagonista unei ședințe foto spectaculoase în Beverly Hills, SUA
Mădălina Ghenea, una dintre cele mai frumoase femei din lume, a fost, recent, protagonista unei ședințe foto impresionante, realizate în Beverly Hills, SUA. Fotografiile pot fi găsite aici, cât și pe contul personal de Instagram al Mădălinei Ghenea.
Considerat cartierul de lux al celebrităților, Beverly Hills este locul în care au fost realizate numeroase filme și seriale hollywoodiene, fiind cunoscut și pentru Rodeo Drive – o stradă celebră pentru magazinele de modă exclusiviste.