Leo Iorga ar fi împlinit 55 de ani. Mesajul dureros al soţiei sale
0Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, ar fi împlinit 55 de ani luni, 2 decembrie. La fix o lună de la moartea cântăreţului, soţia lui, Paula Iorga, a publicat un mesaj sfâşietor pe Facebook.
Leo Iorga, fost solist al trupei Compact, a murit pe 2 noiembrie, după ce în ultimii opt ani a suferit mai multe intervenţii chirurgicale şi tratamente dure din cauza cancerului pulmonar, care s-a extins şi la creier. Acesta a fost condus pe ultimul drum marţi, 5 noiembrie, de peste 200 de persoane
Pe 2 decembrie, Leo Iorga ar fi împlinit 55 de ani. Cu acest prilej, la fix o lună de la moartea cântăreţului, soţia lui a publicat pe Facebook un text sfâşietor.
Paula Iorga, mesaj dureros în ziua în care Leo Iorga ar fi împlinit 55 de ani
„La mulţi ani în odihnă veşnică, acolo unde nu există întristare, durere sau suspin, de-a dreapta Tatălui, Puiul meu drag, iubirea vieţii mele! Mi-e tare, tare, tare dor de tine, de zâmbetul tău mirific, de glumele noastre năstruşnice, de ochişorii tăi frumoşi prin care-ţi vedeam sufletul bun şi minunat.
Îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dăruit în această viaţă, pentru dragostea nemărginită din care împreună am zămislit adorabilii noştri băieţi, pe Edy şi Paul, prin care curge sângele tău, pentru acel «te iubesc atât de mult cât sa îmbătrânim împreună» şi «tu eşti viaţa mea, nu numai soţia mea.
Ai plecat împăcat lăsându-ne aici îndureraţi, dar împăcaţi pentru că am reuşit să ne bucurăm unii de alţii cât de mult a vrut Bunul Dumnezeu să ni te lase… Te-am iubit enorm şi te voi iubi mereu necondiţionat, jumătatea mea Divină!“, a scris Paula Iorga pe Facebook.
Leo Iorga a avut opt ani marcaţi de operaţii şi tratamente
În 2011, artistul a fost suspus unei operaţii de extirpare a unei tumori canceroase la plămâni, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din Capitală. Trei ani mai târziu, în 2014, Leo Iorga a suferit şi o operaţie pe creier pentru extirparea unei tumori de trei centimetri.
Un an mai târziu, artistul a trecut printr-o altă intervenţie chirurgicală prin care i-a fost extirpată glanda suprarenală stângă, care nu mai funcţiona în parametri normali de câţiva ani.
La începutul anului 2019, familia artistului a anunţat că boala a recidivat, iar prietenii, colegi de breaslă şi fanii s-au mobilizat pentru a strânge suma de 70.000 de euro necesară pentru o intervenţie în Germania. Procedurile medicale au continuat în Hamburg, dar şi la Bucureşti în acest an.
Leo Iorga, simbolul rockului românesc
Leo Iorga, cu o carieră de peste 40 de ani, solist al formaţiilor Compact, Cargo, Pacific, Schimbul 3 şi PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, va rămâne un simbol al rockului românesc. Vocea sa se identifică cu piese precum „Să te gândeşti la mine“, „După ani şi ani“, „Singur în noapte“, „Ploaia“, „Toamnă în sufletul meu“, „Trenul pierdut“ şi „Cine eşti tu oare?“.
Leo Iorga s-a născut la Arad, în 1964, şi a debutat ca toboşar în trupa Liceului „Ioan Slavici“. Între anii 1984 şi 1985 a fost solist al grupului Pacific, iar din 1985 până în 1988 a fost toboşar şi solist pentru Sui-Generis. Ulterior, el a devenit solistul trupei Cargo, lansând hiturile „Brigadierii“, „Poveştiri din gară“ şi „Erata“.
După care, din 1988 până în 1996 a fost solist al trupei Compact. În 1996 s-a alăturat trupei Schimbul 3.
În ciuda problemelor de sănătate, în 2012, muzicianul Leo Iorga formează, alături de Adrian Ordean, trupa Leo Iorga & Ordean. Li s-au alăturat în această formulă Alex Ardelean (chitară), Cristi Iorga (tobe), Dan Stesco „Polymoog“ (clape) şi Marian „Lacke“ Mihăilescu (bass). Din decembrie 2012, trupa se va numi PACT by Leo Iorga & Adi Ordean. În 2014, grupul a lansat albumul „Numărul unu“, cu piese reorchestrate.
În 2017, Compact B s-a reunit în formula Adrian Ordean, Costi Cămărăşan, Leluţ Vasilescu, Adrian Coco Tinca şi Monel Puia, solist invitat fiind Leo Iorga.