Video Keith Urban, gest controversat la un concert: a schimbat versurile unei melodii dedicate lui Nicole Kidman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Keith Urban a stârnit controverse după ce a schimbat versurile uneia dintre melodiile sale inspirate de relaţia cu Nicole Kidman pentru a filtra cu noua sa colegă de scenă, chitarista Maggie Baugh.

Melodia „The Fighter”, lansată în 2016 şi cântată iniţial alături de Carrie Underwood, vorbea despre începuturile unei relaţii, despre momentele în care totul ar putea să meargă bine sau să se destrame, iar Urban obișnuia să transmită prin ea devotamentul şi sprijinul faţă de soţia sa.

Într-un moment recent la un concert, artistul a înlocuit versul original „Când încearcă să ajungă la tine, iubito, eu voi fi luptătorul” cu „Când vor să te atingă, Maggie, eu voi fi chitaristul tău”, stârnind uimirea publicului şi a fanilor.

Maggie Baugh a postat clipul pe reţelele sociale, însoţit de comentariul „Chiar a zis asta?”, scrie dailymail.

Maggie Baugh și Keith Urban FOTO: captura video
Maggie Baugh și Keith Urban FOTO: captura video

Schimbarea versurilor melodiei „The Fighter” într-un context sensibil a alimentat speculaţiile că Urban ar fi trecut deja peste relaţia cu Kidman, iar fanii au reacţionat dur, acuzând gestul de lipsă de respect faţă de simbolul mariajului lor.

Potrivit publicației citate, acest incident vine la doar câteva zile după ce Nicole Kidman a depus actele de divorţ împotriva lui Urban, punând capăt celor 19 ani de căsnicie, pe motiv de „diferenţe ireconciliabile”.

Cei doi au început să locuiască separat în ultimele luni, iar actriţa, în vârstă de 58 de ani, ar fi fost luată prin surprindere de decizia soţului.

Surse apropiate lui Kidman spun că despărţirea a fost extrem de dificil de procesat pentru aceasta, mai ales că au împreună două fiice, Sunday Rose, 17 ani, şi Faith Margaret, 14 ani.

Nicole Kidman a fost căsătorită anterior cu actorul Tom Cruise, între 1990 și 2001, perioadă în care au adoptat doi copii, Isabella, 32 de ani, şi Connor, 30 de ani.

Căsnicia cu Urban a început în 2006, la cinci ani după despărţirea de Cruise. De-a lungul căsniciei, cei doi au fost nevoiţi să facă faţă programelor încărcate.

Urban a petrecut mult timp în turnee, iar Kidman a avut numeroase proiecte cinematografice, inclusiv roluri provocatoare în filme precum „Babygirl” sau „A Family Affair”.

Nikole Kidman și Keith Urban FOTO: Arhivă
Nikole Kidman și Keith Urban FOTO: Arhivă

În trecut, Urban a menţionat că a trebuit să se detașeze de aceste scene pentru a-și susţine soţia, văzând actoria ei ca pe artă, nu ca pe viaţa personală a lui Nicole.

Totuşi, în iulie 2025, artistul a întrerupt brusc un interviu la radio atunci când a fost întrebat despre aceste scene, sugerând că acest aspect al carierei soţiei sale ar fi fost dificil de gestionat emoţional.

Despărţirea celor doi vine ca o surpriză, mai ales că în trecut Nicole Kidman mărturisea că îşi dorea să fie „îndrăgostită toată viaţa şi să îmbătrânească alături de Keith”, iar Urban îi răspundea cu mesaje afectuoase care reflectau iubirea lor. 

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite