Jane Fonda a fost diagnosticată cu cancer. Actrița face chimioterapie

0
Publicat:

Jane Fonda (84 de ani) a fost diagnosticată cu cancer limfactic. Actrița americană a făcut anunțul pe contul său de Instagram și a precizat că face chimioterapie, potrivit Vanity Fair.

Jane Fonda, diagnosticată cu cancer limfatic, la 84 de ani FOTO Profimedia
Jane Fonda, diagnosticată cu cancer limfatic, la 84 de ani FOTO Profimedia

Fonda, care va împlini 85 de ani în decembrie, a precizat că are limfom non Hodgkin (LNH). Acesta este un tip de cancer al sistemului limfatic, în care o parte dintre celulele albe, numite limfocite, se multiplică în mod necontrolat și pot alcătui formațiuni tumorale în corp.

Dragii mei prieteni, am ceva să vă împărtășesc. Am fost diagnosticată cu limfom non-Hodgkin și am început chimioterapia. Acesta este un cancer foarte tratabil, 80% din bolnavi supraviețuiesc, așa că mă simt foarte norocoasă. De asemenea, sunt norocoasă pentru că am asigurare de sănătate și am acces la cei mai buni medici și cele mai bune tratamente. Îmi dau seama - și este dureros - că eu mă număr printre cei privilegiați. Aproape fiecare familie din America a avut de-a face cu cancerul, însă mult prea multe persoane nu au acces la îngrijirea medicală de calitate pe care o primesc eu, iar acest lucru nu este corect“, a scris actrița în mesajul postat pe Instagram pentru cei 1,9 urmăritori ai săi.

De asemenea, trebuie să vorbim mult mai mult nu doar despre remedii, ci și despre cauze, astfel încât să le putem elimina. Fac chimioterapie  de 6 luni și mă descurc destul de bine cu tratamentele“, a adăugat ea.

Recent, Jane Fonda a devenit noua imagine a brandului suedez H&M, pentru o linie de haine de antrenament. La 40 de ani de când a lansat celebra casetă video cu exerciţii de fitness pentru acasă „Jane Fondaʼs Workout “, actriţa a spus că este la fel de activă ca întotdeauna şi crede că sportul şi un stil de viaţă sănătos sunt foarte importante.

Vin dintr-o familie cu mulţi oameni depresivi. Una dintre modalităţile prin care evit depresia este sportul. Când mă mişc, când merg, când fac mişcare, depresia dispare. Sportul şi activismul sunt modul meu de a glumi cu depresia“, a spus actriţa.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite