Fiul de trei ani al cântăreţului Michael Bublé şi al fotomodelului Luisana Lopilato a fost diagnosticat cu cancer: „Sperăm să câştigăm lupta“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michael Bublé şi Luisana Lopilato s-au căsătorit în 2011 FOTO Guliver/Getty Images
Michael Bublé şi Luisana Lopilato s-au căsătorit în 2011 FOTO Guliver/Getty Images

Cântăreţul canadian Michael Bublé  a anunţat că fiul lui în vârstă de trei ani a fost diagnosticat cu cancer şi în prezent urmează un tratament în America.

Michael Bublé (41 de ani) şi soţia sa, fotomodelul şi actriţa argentiniană Luisana Lopilato (29 de ani), au împreună doi copii, Noah (3 ani) şi Elias (9 luni). Cei doi artişti au anunţat printr-o declaraţie comună pe Facebook că fiul lor cel mare are cancer: „Suntem devastaţi de această veste. Noi am fost întotdeauna foarte vocali în ceea ce priveşte importanţa familiei şi dragostea pe care trebuie să le-o oferim copiilor noştri. Luisana şi cu mine am luat o pauză de la carieră pentru a ne dedica tot timpul şi atenţia să-l ajutăm pe Noah să se însănătoşească.“

Cântăreţul le-a cerut fanilor să le fie alături în aceste momente dificile prin rugăciuni, dar şi să le respecte intimitatea: „Avem un drum lung în faţă şi sperăm ca sprijinul familiei, prietenilor şi fanilor din întreaga lume să ne ajute să câştigăm această luptă, aşa cum va dori Dumnezeu.“

Michael Bublé, alături de soţia sa şi de cei doi copii, la aniversarea lui Noah FOTO Instagram

michael buble alaturi de sotie si cei doi copii foto instagram

Publicaţia La Nacion relatează că micuţul a fost diagnosticat cu cancer, după ce părinţii l-au dus la doctor fiind suspect de o infecţie virală contagioasă.

Recent cântăreţul a acordat un interviu pentru Entertainment Tonight în care a descris că statutul de  tată este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată şi că singurul său regret este că nu a avut copii mai devreme. „Îi iubesc mai mult decât voi iubi vreodată pe cineva sau ceva din întreg universul. Cred că paternitatea mi-a oferit o nouă perspectivă asupra vieţii de care cred că aveam foarte mare nevoie. E greu să cuantific nivelul de iubire. Nici nu ştiam că există o asemenea dragoste. Dar m-a făcut să fiu mai bun din toate punctele de vedere. Mi-a permis să simt mai multă emoţie, să fiu mai sincer şi să trăiesc clipa. Singurul regret pe care îl am este că mi-a luat atât de mult timp să fac copii. Nu aveam habar cât de mult iubesc să fiu tată“, a mărturisit artistul. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite