Dan Negru: „Piața are nevoie de formate istețe, s-a săturat de scălâmbăieli. O spune cel care inventat scălâmbăială la TV“

După mulți ani în care a promovat un anumit tip de entertainment, Dan Negru spune că publicul s-a schimbat și își dorește formate smart și „curate“. Este șansa televiziunii în fața online-ului, crede realizatorul TV.

Dan Negru a fost numit „Regele audiențelor“ FOTO Kanal D/Arhivă personală

În ultimii 30 de ani, Dan Negru (51 de ani) a fost o prezență constantă în televiziunea românească, indiferent de emisiunile pe care le-a făcut. Paradoxal, timișoreanul mândru de originea sa nu a fost atras de TV până când nu l-a cunoscut pe Valeriu Lazarov, cel care avea să-i devină mentor.

Deși bunicii și părinții au fost deportați în Bărăgan și au revenit în locurile natale peste ani de zile, copilăria sa a fost fericită, căci, după cum mărturisește, era „soarele“ casei. Pasiunea pentru muzică l-a condus spre radio, apoi spre televiziune, iar de aici istoria s-a scris cu blonde, Mama Natură, multe Revelioane și renumele „Regele audiențelor“.

Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Dan Negru a vorbit despre evoluția și transformările sale, despre întâlnirile providențiale, familie, afaceri și noua sa viață în televiziune. De asemenea, el face o radiografie a televiziunii din România, punctând faptul că singura salvare este ca aceasta să realizeze că publicul de astăzi nu mai are aceleași pretenții precum cel de acum 20 de ani și că alinierea la un standard smart este cheia de a concura cu internetul.

„Weekend Adevărul“: Ești timișorean și ești foarte mândru de această origine, însă bunicii și părinții tăi au avut de pătimit, au fost deportați...

Dan Negru: Și bunicii din partea mamei, și bunicii din partea tatălui au fost deportați în Bărăgan, în anii ʼ50. Mama și tata erau mici atunci și nu se cunoșteau, s-au cunoscut mult mai târziu, în Timișoara. A fost o dramă, și nu doar a familiei mele, ci a miilor de români deportați de comuniști. În noaptea de Rusalii,au intrat peste bunicii mei în case, i-au ridicat, i-au urcat în tren, în niște bou-vagoane, și i-au deportat cinci ani în Câmpia Bărăganului. Iar asta pentru că bunicii mei erau chiaburi, oameni înstăriți. Și bunicii materni, și cei paternilocuiau în două sate, în apropiere de Timișoara, aveau pământ, animale, tractoare. Le-a confiscat tot statul și i-a trimis în Bărăgan, și-au săpat cu mâinile bordeie în pământ. Au murit mulți acolo... Bunicii și părinții mei au avut șansa să trăiască și s-au întors în Banat. Părinții mei aveau aceleași cercuri de cunoștințe și așa s-au cunoscut, însă mult mai târziu, după ce s-au întors din Bărăgan.

Cum era copilul Dan Negru?

Sunt adeseori invitat să vorbesc la diverse conferințe, să țin discursuri motivaționale, să povestesc cum am plecat de jos, să vorbesc despre o copilărie grea, cu traume. Trauma e acum la modă. Și eu le spun: „N-am avut nicio traumă. Copilăria mea a fost cea mai frumoasă de pe pământ“. Eu am fost singur la părinți, am crescut într-o casă unde eram centrul atenției, eu eram soarele, toate se învârteau după mine. Nu-mi lipsea nimic.

Ceaușescu a lăsat „robinetul“ mai liber pentru Timișoara, dar de acolo i s-a și tras, pentru că oamenii știau deja mirosul de libertate.

Te-au răsfățat bunicile?

Da, mai ales cu mâncăruri tradiționale din Banat, pe care eu le mănânc mereu. Una dintre bunici se pricepea cel mai bine să facă gomboți cu prune (n.r. – găluște cu prune). Acum mama îi face cel mai bine și, de voie, de nevoie, a învățat și soția mea să-i prepare. Iar Dara, fetița mea, e începătoare. Și tăiței cu mac îmi mai făceau bunicile, e o tradiție în Banat. Așa că n-am suferit nici de foame în copilărie. Trăiam într-un oraș relativ liber, în perioada aceea, eram aproape de Occident, așa erau considerate Iugoslavia și Ungaria. Aveam liberă trecere în Iugoslavia, aveam acces la muzică străină, aveam de toate. Ceaușescu a lăsat „robinetul“ mai liber pentru Timișoara, dar de acolo i s-a și tras, pentru că oamenii știau deja mirosul de libertate.

Revoluția din „culise“

Deci tocmai libertatea pe care voi ați avut-o acolo, mai multdecât alții, i-a determinat pe timișoreni să pornească Revoluția?

Eu cred că da. Mă deranjează să aud că a fost o lovitură de stat. Nu știu cum a fost în București, dar în Timișoara totul a pornit de la oameni. Eu am fost acolo...

Cum ai trăit Revoluția?

Am fost cel mai mare laș în timpul Revoluției. Am ieșit în fiecare zi, alături de timișoreni. În 15, 16, 17 decembrie 1989 eu am fost în piață, dar, când auzeam că se trage, fugeam acasă.

O teamă firească, de adolescent?

Colegul meu Gârjoabă Florin, de la Școala generală nr.14 din Timișoara, n-a fugit și acum are pe Catedrală o placă memorială. Atât a mai rămas din el. El a avut curaj, eu nu. Eu am trăit Revoluția din „culise“.

La peste 30 de ani de la Revoluție, mulți se întreabă dacă a meritat sacrificiul acelor tineri, acelor copii...

Degeaba n-a murit Gârjoabă! Noi doi vorbim acum pentru că el are o placă pe Catedrală. Eu pot să spun orice vreau, când vreau, pentru că Florin a murit. E o altă minciună sfruntată, lansată tot de securiști. Nu, n-au murit degeaba! Da, v-ați făcut voi averi, sunteți bogați, dar tot trăiți cu frica în sân! Nu a fost inutilă Timișoara ʼ89, iar tot ceea ce trăim noi se datorează acelor zile.

Erai foarte tânăr când a venit toată libertatea asta. Cum ai perceput-o?

Eram prea tânăr ca s-o gestionez, să știi, nu mă pricepeam deloc. Părinții mei erau oameni simpli, mama lucra la spital și tata făcea CTC (n.r. – Control Tehnic de Calitate). Pentru faptul că au fost deportați în Bărăgan, în comunism ei au fost paria ani de zile. Ca orice condamnat de sistemul comunist, ei aveau dosar. Dar eu eram pasionat de muzică și, imediat după Revoluție, am început să lucrez la Radio.

Cum ai ajuns la Radio?

Am nimerit la radio în ʼ90, aveam o colecție mare de discuri și eram pasionat de muzică, așa cum am spus. Timișoara era o piață importantă de muzică, sârbii ne aduceau discuri. Eu eram mai mult pe zona de rock, la fel ca acum, ascultam Iron Maiden, AC/DC, Duran Duran, toate trupele mari ale anilor ʼ80-ʼ90. Așa am început să pun muzică la radio. Oamenii mă întrebau unde lucrez și când le ziceam că sunt la radio spuneau: „Dar de unde iei bani?“ (râde). Era ceva de neconceput, reacțialor era: „Adică tu vorbești la radio și-ți dau și bani? Fugi, măi, de-aici!“. Apoi, TVR a făcut studiouri teritoriale la Timișoara, în 1993. Nu-mi plăcea televiziunea, dar m-am dus, m-au luat acolo doi oameni cărora le port toată recunoștința, frații Titus și Dodo Munteanu. Titus Munteanu, de altfel, mi-a făcut cunoștință cu Valeriu Lazarov.

Eram pasionat de radio și televiziunea nu mi-a plăcut deloc la început, dar m-a făcut Titus Munteanu să-mi placă. Mi-a spus: «Dane, asta e singura meserie în care tot ce visezi noaptea se poate întâmpla a doua zi!».

Nu-ți plăcea televiziunea?

La început chiar nu-mi plăcea. Îmi plăcea mult radioul, pentru că eram un mare ascultător de radio. Eram și sunt un mare fan Radio Europa Liberă. Cred că oamenii de la Europa Liberă au făcut cele mai mari audiențe pe care le-a avut vreodată media din România.Unul dintre bunii mei prieteni e Andrei Voiculescu, care a fost DJ la Radio Europa Liberă. L-am ascultat când eram copil și l-am imitat foarte mult. Am avut șansa, peste ani, să-l cunosc și să devenim prieteni. Așa că eram pasionat de radio și televiziunea nu mi-a plăcut deloc la început, dar m-a făcut Titus să-mi placă. Mi-a spus: „Dane, asta e singura meserie în care tot ce visezi noaptea se poate întâmpla a doua zi!“. Apoi, am avut șansa să întâlnesc oameni care făceauteleviziune exclusiv pentru bucuria de a face televiziune. Valeriu Lazarov a fost unul dintre ei.

Îți amintești prima întâlnire cu Valeriu Lazarov?

Îmi amintesc și ziua: era într-o marți. M-a chemat Titus Munteanu în biroul lui, la ultimul etaj din TVR. Am luat masa acolo, în birou. M-a fascinat, avea o putere fabuloasă, a fost singurul român care a confirmat pe plan internațional. În rest, televiziunea din România e un copy/paste. Noi copiem, noi cumpărăm formate, nu inventăm mult. Era un vizionar Lazarov, fără doar și poate. Mi-e dor de el.

Care a fost cea mai importantă lecție primită de la Valeriu Lazarov?

Mi-a zis: „Învață să zbori și singur“. Așa m-am apucat de show-ul „Te pui cu blondele“. A fost o dramă începutul. Eram o echipă de trei oameni, dintre care doi erau niște puști ce abia intraseră în televiziune. Aveam toate șansele să-mi rup gâtul, pentru că formatul nu era unul foarte ofertant, nu a prea funcționat în străinătate, iar bugetul era extrem de mic. Formatul ăsta a fost ca un cățel maidanez longeviv, care apăra curtea. Între timp, în curte mai veneau tot felul de câini de rasă, li se cumpărau mâncăruri scumpe... Dar cum veneau, așa plecau. Maidanezul ținea totul departe de curte. A fost primul format pe care l-am făcut fără Valeriu Lazarov și a rezistat 11 ani. Nimeni nu credea, au zis toți că Negru n-are nicio șansă fără Lazarov. Tot de la el am învățat refuzul, am învățat că cel mai bine e să știi când să te oprești, pentru că există victorii care te coboară și înfrângeri care te ridică.

Cum ți-ai păstrat bucuria de a face televiziune, după 30 de ani de carieră?

Sper să nu se supere șefii mei de la Kanal D pentru că spun asta, dar negocierea financiară cu ei a durat 7-8 minute, nu mai mult. În schimb, negocierea pe formate, pe ce o să facem, pe conținut, pe idei a durat săptămâni întregi. Asta pe ideea că Negru e zgârcit... Sunt zgârcit. Maxim! Dar nu fac televiziune pentru bani, nicidecum. Am plecat la o televiziune care a avut curaj să riște și a mizat pe un show de cultură generală. Toată lumea îmi spunea: „Tu nu vezi ce vrea lumea? Pițipoance!“. Nu fac pe pudibondul. Eu am trecut prin lumea asta, mai mult decât atât, eu am inventat-o.Știu cel mai bine cum e, dar, la un moment dat, m-am văzut ca tâlharul de pe cruce. Și am zis: „Gata, stop!Hai să mai și schimbăm! Hai să ținem pasul cu publicul!“. Publicul de acum nu mai e cel de acum 20 de ani, când lumea era fascinată să vadă la televizor femei care ies din tort cu sânii goi. Acum, dacă vrea, publicul le găsește pe YouTube, pe TikTok,oriunde. Și-atunci am simțit nevoia să țin pasul cu publicul, să nu mă mai întorc la ce a fost. Așa reușesc și după 30 de ani: făcând ce-mi place. Am refuzat multe, multe formate de televiziune în ultimii ani. Le ziceam mereu celor care mi le propuneau: „Nu mai vreau, gata, am 50 de ani, publicul e altul. Hai să ne convertim și noi ca tâlharul de pe cruce“. Nu întotdeauna banii sunt răspunsul final.

Timp pentru toate

Cum ai găsit echilibrul între viața de familie și acest domeniu atât de solicitant?

Nu am simțit niciodată că nu am timp pentru familie. Unora le place să se alinte, să se plângă... Showbiz-ul românesc se alintă. Sunt convins că, dacă ești un om cumpătat și cu capul pe umeri, îți găsești timp pentru toate.

Copiii tăi sunt atrași de televiziune? Vor să-ți calce pe urme?

E prea devreme ca să zic spre ce se îndreaptă, de ce sunt atrași. Mai degrabă i-am văzut iubitori de online decât de televizor. Am prieteni care vin la mine în casă și care apar des, chiar zilnic la televizor. Ai mei nu-i cunosc, îi salută și pleacă. Dar când vin Dorian Popa și Selly, ăștia mici nu se dezlipesc de living. Dar nu mi-aș dori neapărat să facă televiziune, nu e un drum ușor.

Afaceri și politică

Ai investit mult în imobiliare. Ai câștigat sume de ordinul milioanelor de euro, așa cum s-a speculat?

Departe de a fi așa cum se exagerează. Acum 20 de ani am investit în niște cărămizi și, în clipa în care îmi vine să refuzunele formate în televiziune, mă așez în spatele cărămizilor, iar ele mă protejează. Cărămizile alea îmi zic: „Negrule, dacă nu-ți place formatul ăsta, nu, nu te băga, că-ți dau eu papa“.

Și chiar te implici, ești prezent.

Orice om care își pune banii la bătaie se duce, se implică, lucrează... Cum să nu fii acolo? Românul are o vorbă: „Ochiul stăpânului îngrașă boul“. Chiar îmi place să văd cum se construiesc lucrurile, la fel cum îmi place să „construiesc“ în televiziune.

Când te vei retrage din televiziune, te vei întoarce la Timișoara?

Eu știu dacă m-oi retrage? E o manie asta cu retrasul... La noi, la 50 de ani ești bătrân, deja, pentru televiziune. Noi suntem priviți așa pentru că facem de mulți ani televiziune. În 1990, ne-au luat pe noi, cei de 20 de ani, să facem televiziune pe un singur considerent: că nu eram murdăriți politic. Eram tineri și nu eram suspectați de legături cu comunismul. Lumea ne privea cu drag. În mod normal, televiziunea, peste tot în lume, e făcută de oamenii maturi. Dar nouă ni se reproșează: Hei, ai 50 de ani! Dar, cu retragerea... habar n-am!

Ți se reproșează că lauzi Timișoara, dar stai în București.

Mi-e dor de Timișoara și merg des, mă întorc acolo. Nu m-am regăsit în București, o zic mereu. Eu încă mă consider venit în delegație la București, deși am 25 de ani de când locuiesc aici. Dar copiii mei sunt bucureșteni, așa că ei mă duc, încet-încet, spre București.

Ai primit și unele propuneri să intri în politică.

De la un partid mare. Un sfert de oră, în timp ce oamenii îmi povesteau, eu m-am uitat după camere ascunse. Am făcut, la un moment dat, farse cu camera ascunsă și eram convins că acum eu am căzut în plasă. Dar oamenii erau chiar serioși, voiau să candidez la Primăria Timișoarei. Le-am zis: „Eu? Eu nu știu de unde vine apa caldă, nu știu de unde pleacă tramvaiul. Adică știu că pleacă din depou, dar nu știu unde e depoul“. Am mai avut oferte de candidatură pentru Camera Deputaților.A fost o discuție amicală, dar nu s-ar pune niciodată problema. M-am amuzat mereu. Cum să se uite lumea la un om care ieri făcea televiziune și care trebuie să le explice acum de ce n-au apă caldă?

Toți au zis că Negru n-are nicio șansă fără Lazarov. De la el am învățat refuzul, am învățat că cel mai bine e să știi când să te oprești, pentru că există victorii care te coboară și înfrângeri care te ridică.

„Le ziceam tuturor că cea mai mare prostie e să faci Revelionul cu Negru“

Ai mizat, la Kanal D, pe„Jocul cuvintelor“, un show de cultură generală care testează cunoștințele de vocabular. Asta în condițiile în care 42% din elevi sunt analfabeți funcțional (potrivit unui raport BRIO - Platforma Digitală pentru Îmbunătăţirea Performanţelor Şcolare, publicat în mai 2022).

Au fost doar trei oameni care m-au încurajat: doi directori de la Kanal D și soția mea. „Jocul cuvintelor“ a îngropat în audiență mari formate de televiziune, de la posturi concurente care n-au mai ținut pasul, care cred în continuare că publicul e idiot. Eu cred că publicul de TVe smart. Televiziunea trebuie să învețe. Asta e singura șansă a televiziuniisă țină cât de cât pasul cu zona online: cu formate smart. Dacă ne întoarcem tot la țopăiala pe care o făcea Negru acum 20 de ani, s-a terminat. Așa cum eu am inventat țopăiala, acum 20 de ani, pot să inventez și curățenia. Tot eu o fac. Știu, am păcate în spate, am schelete în dulap, dar nu mi-e rușine. Aia a fost perioada...

Din 3 septembrie, prezinți la Kanal D, în fiecare sâmbătă seara, o nouă emisiune, un show de cultură generală, „Tu urmezi“.

Poți să dai lovitura cu formate smart, istețe, în care să ai încredere. Repet, piața are nevoie de așa ceva, s-a săturat de scălâmbăieli. Și o spune cel care a inventat scălâmbăială la televizor. Eu am încercat să scap de scălâmbăială inclusiv la Antena 1. În ultimii ani, acolo n-am mai făcut decât „Next Star“, un show cu copii. „Tu urmezi“ e un format inovator, pe piața TV din România nu există așa ceva, acum. E un quiz-show, se bazează tot pe cultura generală, dar o îmbină cu partea de entertainment. În plus, e mult mai alert, e contracronometru, te obligă să gândești rapid și să gândești diferit. Se joacă puțin cu mintea omului, dar o face într-un mod frumos. Din nou spun că e curaj să faci o astfel de emisiune, dar, mai bine eșuezi în condiții onorabile decât să reușești prin fraudă. După succesul cu „Jocul cuvintelor“, eu zic că e bine să prinzi curaj și să „exploatezi“ creierul românilor. În plus, sunt premii fabuloase, de 100.000 de lei, 150.000 de lei.

În viață te definesc două lucruri: răbdarea când n-ai nimic și atitudinea când ai totul.

Ce nu a mai funcționat la Antena 1? Ce te-a determinat să pleci, după 22 de ani?

Nu neapărat că n-a mai funcționat... Am, în continuare, o relație foarte bună cu oamenii de acolo, cu foștii colegi. Am simțit nevoia să mă reinventez pe un alt tip de format și Kanal D a avut ideea și curajul de a se duce pe zona de quiz.

Amenință internetul și platformele de streaming televiziunea tradițională?

În SUA, abonații platformelor de streamingsunt mai numeroși decât abonații televiziunii prin cablu. Da, e lovită puternic televiziunea. Eu sunt convins că se va reașeza, își va regăsi drumul. Dar nu cu o lipsă de viziune, nu cu show-uri anacronice. Nu sunt mulți vizionari pe piața de televiziune din România. Cel mai important a fost Valeriu Lazarov. Din nefericire, domnul Adrian Sârbu, fără banii mulți pe care-i avea Pro TV în anii ʼ90, n-a mai performat. Sârbu are, însă, marele merit dea fi descoperit și de a fi format, la rândul lui, mari vedete de televiziune. Dar sunt convins că televiziunea va ști să se reinventeze, să meargă pe drumuri nebătătorite. Gata, am văzut, știm cum e cu fete goale, cum e să ne ducem pe insule, să ne pupăm... Drumurile noi vor salva televiziunea.

Expresia „fac Revelionul cu Dan Negru“ a intrat în folclor...

Știi ce e ciudat, că online-ul a lansat-o și a viralizat-o. Televiziunea doar a preluat-o și a validat puterea online-ului. M-am plictisit și de Revelioane... 

Cum petreceai tu Revelionul, cînd toată țara îl „petrecea“ cu tine?

De cinci ani încoace, oriunde m-aș afla, postez câte un filmuleț în rețelele sociale. Mă filmam în locurile în care eram, cu copiii prin Egipt, cu soția mea în Havana, eu sunt un mare călător. Deci, de cinci ani, la fiecare Revelion postez un filmuleț în care îi îndemn pe toți să nu stea la televizor de Revelion. Mi-au sugerat oamenii de la Marketing să nu mai fac asta, că ne îndepărtăm publicul... Întotdeauna era viral filmulețul pe care-l puneam eu în 31 decembrie și în care le ziceam tuturor că cea mai mare prostie e să faci Revelionul cu Negru. Sunt atât de puține Revelioane în viața asta... Câtă prostie să fie să stai în fața unui ecran de televizor? Mai bine stai cu prietenii, cu familia, cu părinții, că nu știi cât îi mai ai.

Internetul, „oglinda“ publicului

Postările tale din rețelele sociale sunt tranșante, chiar dure, s-ar putea spune. Iar internetul reacționează pe măsură.

Mă ajută enorm acest feedback. Pentru că întâlnesc oameni care îmi spun că se uită la emisiunile mele, la fel cum îmi urmăresc postările. Online-ul a creat o alternativă. Nicio televiziune n-ar fi acceptat să trimită un comunicat cu ceea ce scriu eu acum pe internet. Online-ul îți dă posibilitatea să fii tu. E fabulos, chiar așa cum e el, cu cenzura, cu boții, cu comentariile urâte pe care ți le lasă oamenii. Online-ul se diferențiază de televiziune prin faptul că e interactiv, că ai feedback imediat. Mă gândesc, dacă televiziunea ar fi avut feedback de la telespectatori, în anii 2000, mai făceam eu toate parangheliile alea? Eu atunci mă duceam în turnul de fildeș și vedem niște audiențe zdrobitoare și ziceam: „Asta e, dăm poporului ceea ce vrea!“. Noi n-am avut niciun feedback atunci. Dar, în viață te definesc două lucruri: răbdarea când n-ai nimic și atitudinea când ai totul.

Ai spus că Selly și Dorian Popa sunt prietenii tăi. Cum vezi generația aceasta de entertaineri, de creatori de conținut?

Sunt mult mai curajoși decât noi, mai liberi în gândire, mai puțin speriați că-și pierd pâinea. Televiziunea e formată din oameni speriați că-și pierd pâinea. Online-ul a dat independență multora. Online-ul te plătește fără să știe cine ești. YouTube nu-l cunoaște pe Dorian Popa, doar îi alimentează cardul. Dorian Popa sau Selly nu trebuie să facă frumos în birouri, nu trebuie să fie pe placul unor șefi, trebuie să fieexclusiv pe placul publicului. Televiziunea încă funcționează pe ideea de găști. Eu zic asta fiind un brand de televiziune de 30 de ani. Acesta e un mare avantaj al online-ului: șeful tău e doar publicul.

Dar internetul nu are numai părți bune...

Da, e și reversul medaliei, în egală măsură. Însă, cum spunea părintele Cleopa, pe aceeași țeavă poate să curgă și apă de izvor, și apă de canal... Uite, în lumea asta a podcasturilor, tot idiotul are o vorbă. Fiecare vine și are o părere. E abundență. Și cea mai bună formă de cenzură e abundența. Sunt multe, multe idei rostogolite și te plictisești. Aceasta este șansa televiziunii să fie deșteaptă și să-și găsească drumul.

Eu cred că publicul de TV e smart. Televiziunea trebuie să învețe. Asta e singura șansă a televiziunii să țină cât de cât pasul cu zona online: cu formate smart. Dacă ne întoarcem tot la țopăiala pe care o făcea Negru acum 20 de ani, s-a terminat.