Dan Bittman şi Liliana Ştefan, imagini de la ceremonia de absolvire a liceului de către fiul lor, Patrick. Ce mesaje i-au transmis
0
Chiar dacă nu mai formează un cuplu şi au decis să o ia pe drumuri separate, Dan Bittman (59 ani) şi Liliana Ştefan (52 ani) sunt împreună atunci când este vorba de copiii lor. Cel puţin aşa au lăsat impresia ieri, după ce au postat pe paginile de socializare poze cu fiul lor mijlociu, Patrick, de la festivitatea de terminare a liceului.
Ambii părinţi i-au fost alături lui Patrick, dar s-au pozat separat cu fiul lor. Mândri şi fericiţi, Dan Bittman şi Liliana Ştefan au mai scăpat acum de-o grijă. Băiatul lor cel mare, Alex, este deja un nume în muzică, Patrick va merge din toamnă la Universitatea din Amsterdam, la Business, iar Marc, fiul cel mai mic al familiei Bittman, păşeşte pe urmele fraţilor săi mai mari.
“A venit rândul lui Patrick. După Alex, este al doilea absolvent al familiei, se pregăteşte Marc”, a postat Dan Bittman, încântat de băiatul său mijlociu. La rândul său, Liliana Ştefan, mama băieţilor lui Dan Bittman, şi fosta parteneră de viaţă a artistului, s-a declarat mândră de fiul său şi i-a marturisit că îi va fi mereu alături şi că îl va îndruma la nevoie.