Andrei Leonte, profesor de liceu. Cântăreţul îi învaţă pe elevi cum să se apere de pericolele de pe Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Leonte va discuta cu elevii mai multor licee bucureştene despre riscurile Internetului
Andrei Leonte va discuta cu elevii mai multor licee bucureştene despre riscurile Internetului

Solistul, ambasador al proiectului Sigur.Info, dezvoltat de Salvaţi Copiii, a avut joi prima întâlnire cu elevii, în cadrul Colegiului Naţional Gheorghe Şincai din Capitală, unde a vorbit despre riscurile din reţelele de socializare.

Sincer şi cu simţul umorului, Andrei Leonte i-a învăţat pe tinerii internauţi cum să se apere în cazul interacţiunilor neplăcute de pe Facebook, oferind exemple din viaţa personală. „Pe la 13-14 ani îmi dădeam întâlniri cu fetele de pe mIRC şi, în unele situaţii, mi-am dat seama că în spatele profilului virtual interesant se ascundea, de fapt, un băiat sau un infractor“, a povestit cântăreţul. 

Mai mult, tânărul artist a recunoscut că într-o zi, când era invitat la o emisiune de la Antena 2, a primit mesaje de ameninţare în care i se spunea că la ieşirea din clădire îl aşteaptă cineva într-o maşină pentru a se răzbuna.

„Vă sfătuiesc să agăţaţi fetele faţa în faţă. Deşi este mai greu, e mai sigur“, a zis, râzând, Andrei Leonte. Tânărul a reuşit să îmbine seriozitatea cu divertismentul căci, până să-şi ia la revedere de la elevi, a cântat câteva piese, spre bucuria fanelor care au profitat de ocazie pentru a se fotografia lângă premiantul din primul sezon de la „X Factor“ România.

"andrei leonte

La Colegiul Naţional Gheorghe Şincai a vorbit şi Andreea Pufu, specialista în comunicare de la Salvaţi Copiii. 

„Proiectul Sigur.Info, dezvoltat de Salvaţi Copiii în calitate de coordonator naţional încă din anul 2008, îşi propune să-i înveţe pe cei mici să utilizeze în mod responsabil Internetul, oferindu-le atât lor, cât şi părinţilor şi educatorilor, resurse relevante pentru siguranţa navigării“, spune Andreea Pufu care-i invită pe tineri să acceseze pagina www.helpline.sigur.info.

Linia de consiliere Internet Helpline este pusă la dispoziţie gratuit de RCS & RDS, la numărul de telefon 031.80.80.000, la adresa de email helpline@sigur.info şi prin chat (helpline_sigurinfo), de luni până vineri, între 10.00 şi 17.00.

Andrei Leonte îşi continuă activităţile în licee, programul pentru luna în curs fiind următorul:

22 noiembrie - Colegiul Naţional George Coşbuc

25 – Colegiul Naţional Sfântul Sava

ANDREI LEONTE

26 - Colegiul Naţional Matei Basarab

27 – Colegiul Naţional Grigore Moisil

28 - Colegiul Naţional Gheorge Lazăr

În plan artistic, interpretul a terminat filmările unui nou clip, pentru piesa „Te sun eu“, compusă de băieţii de la Deepside Deejays. Băiatul bun al muzicii pop promite că-şi va schimba faţa, printr-o apariţie neaşteptată de care fanii se vor bucura săptămâna viitoare. 

Darnic, Andrei Leonte îşi va răsplăti admiratoarele şi cu un cadou de Crăciun, un colind. 

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite