A murit Marius Keseri. Toboșarul trupei Direcția 5 avea 60 de ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este doliu în muzica românească. Marius Keseri, de la Direcția 5, a murit. Anunțul decesului a fost făcut de colegii de trupă. Marius Keseri a fost vreme de 30 de ani alături de trupa Direcția 5.

Marius Keseri, bateristul de la Direcția 5 FOTO: Facebook/Marius Keseri
Marius Keseri, bateristul de la Direcția 5 FOTO: Facebook/Marius Keseri

Marius Keseri a murit la vârsta de 60 de ani iar de mai bine de 30 de ani acesta a fost toboșarul trupei Direcția 5

Anunțul trist al decesului a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a formației.

„Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet! RIP Marius Keseri”, este anunțul făcut de Direcția 5.

Sute de fani au scris în secțiunea de comentarii, toți prezentându-și regretul și condoleanțele. Mesajele au curs în mediul online, mulți arătându-se surprinși de vestea tristă a decesului.

Călătoria lui Marius Keseri alături de trupa Direcția 5 a început în urmă cu 30 de ani. În anul 1998, după o pauză discografică de patru ani, Direcția 5 a revenit cu un nou sigle, „Altul mai bun”, urmat de albumul „Superstar” în 1999. În această perioadă, formația era compusă din Marian Ionescu (bass), Marius Keseri (tobe), Nicu Damalan (chitară) și Cristi Enache (voce), scrie Mediafax.

Marius Keseri, toboșar Direcția 5 FOTO: Facebook
Marius Keseri, toboșar Direcția 5 FOTO: Facebook

De-a lungul timpului, componența trupei s-a mai schimbat, însă Marius Keseri a rămas în poziția de toboșar.

Marius Keseri a mai făcut parte din trupele Quartz, Voltaj, Vali Sterian & Compania de sunet, Metrock, Voltaj ’88.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite