„Te cunosc de undeva!“: Ristei îl imită pe Cezar Ouatu, Ouatu imită două personaje simultan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cezar Ouatu îi imită pe Diana Ross şi pe Lionel Richie FOTO Antena 1
Cezar Ouatu îi imită pe Diana Ross şi pe Lionel Richie FOTO Antena 1

Pentru prima dată la show-ul „Te cunosc de undeva!“, un artist se va transforma simultan în două personaje: Cezar Ouatu îi va imita simultan pe Diana Ross şi pe Lionel Richie. Fostul reprezentant al României la Eurovision este invitatul special al galei din această seară, transmisă la Antena 1, de la 20.30.

„Am cântat în diferite opere, pe multe scene, dar emoţia pe care am avut-o aici a fost una foarte mare. Să întruchipez două personaje în acelaşi timp este o premieră pentru mine“, a declarat Cezar.

Cântăreţul va avea şi el o surpriză, căci unul dintre concurenţi îl va imita pe scenă. Florin Ristei se transformă în Cezar Ouatu şi va interpreta chiar piesa de la Eurovision 2013, „It’s My Life“.

Momentul l-a făcut, însă, să ameţească la propriu. „Aceeaşi senzaţie am avut-o şi sezonul trecut, când am imitat-o pe Angela Gheorghiu. E o altă impostaţie cu care nu sunt obişnuit“, a mărturisit Ristei. Cu toate acestea, prestaţia lui a fost lăudată de Cezar Ouatu.

ristei la te cunosc de undeva foto antena 1

Florin Ristei s-a transformat în Cezar Ouatu FOTO Antena 1

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite