Şeful Ştirilor TVR, obligat să returneze primele pe care şi le-a acordat singur
0Claudiu Lucaci, directorul Ştirilor TVR, este obligat să restituie Televiziunii Române 18.000 de lei, încasaţi sub formă de prime şi ore suplimentare, pe care şi le-a acordat singur, potrivit exclusivnews.ro, citat de Reporter Virtual.
Claudiu Lucaci şi-a acordat în prima jumătate a acestui an prime şi plăţi pentru ore suplimentare în valoare de aproximativ 20.000 de lei (200 de milioane de lei vechi), dar a negat iniţial această informaţie.
Chemat pentru lămuri la Comisia de Cultură a Senatului, şeful Ştirilor TVR a argumentat că aceste sume „sunt venituri din anul trecut, din concediul neefectuat, din sâmbete şi duminici prestate, din sărbători legale pe care le-am efectuat“.
Acum, Lucaci a primit un avertisment din partea conducerii TVR şi este obligat să returneze 18.000 de lei, sumă încasată ilegal. Totodată, el riscă să fie demis din funcţia de Director al Ştirilor TVR, notează exclusivnews.ro.
Publicaţia citată mai scrie că şeful Ştirilor TVR a încasat în perioada ianuarie – iunie 2014 suma de 81.378 lei, care include, salariu de bază, sporuri, prime şi ore suplimentare.