Se lansează prima televiziune de joburi din România. Cine deţine JOB TV şi ce programe va transmite
0Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat licenţa unui post de televiziune tematic dedicat locurilor de muncă, care se va numi JOB TV.
Postul este unul local, cu emisie în Bucureşti. JOB TV se va lansa cu o investiţie de 324.000 de lei (68.000 de euro), din care 200.000 de lei reprezintă finanţare prin StartUp Nation, iar 124.000 de lei, fonduri proprii, scrie Pagina de Media.
Reprezentanta postului a declarat pentru sursa citată că postul de televiziune va fi lansat anul viitor.
Societatea JOB TV SRL, care va opera televiziunea, este deţinută de Bărcan Daniela Violeta.
„Cererile de locuri de muncă sunt foarte multe. Oamenii nu au de unde să acceseze informaţii. Tot ce ţine despre cum se poate obţine un job. Prezentarea meseriilor, la «Jobul Zilei», o emisiune care se ocupă cu asta, în fiecare zi este prezentat un alt job. Avem un proiect «SOS Job» - o emisiune de tip campanie care intră în mediile defavorizate. Împreună cu asistenţii sociali vrem să ajungem la familiile care nu au un loc de muncă, care trăiesc din ajutor social, ei să fie mediatizaţi şi văzuţi de angajatori“, a explicat Daniela Bărcan.