Replici tăioase între membrii juriului „MasterChef“: „Scărlătescule, dacă ai face şi tu ceva poate ne-am mişca mai repede“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedetele aspirante la titlul de MasterChef au părăsit platourile de filmare şi au ajuns la mare, unde le-a revenit responsabilitatea de a pregăti un meniu complet pentru o petrecere de botez. Replicile tăioase nu au lipsit din această ediţie, iar conflictele şi-au făcut loc până şi în rândul celor trei chefi.

Cele două echipe formate la finalul probei de săptămâna trecută – echipa roşie condusă de Elena Lasconi şi cea albastră condusă de Pacha Man – au avut de gătit, într-o bucătărie improvizată, mai multe feluri de mâncare pentru peste 200 de invitaţi.

Încă de la început, Chefii i-au avertizat pe concurenţi că sarcina este departe de a fi uşoară, iar pretenţiile sunt pe măsură: „ Suntem într-un loc unde pretenţiile sunt trecute cu majusculă în meniuri“, a punctate Chef Sorin Bontea.

image

Chef Florin Dumitrescu, dându-le indicaţii vedetelor FOTO Pro TV

După ce au gătit în vârf de munte, vedetele s-au mutat la mare, unde au pregătit un meniu pentru 250 de persoane. Chiar dacă vedetele au sperat că totul este o „făcătură“ şi că de fapt există o altă echipă de bucătari care va asigura meniul, şi-au dat repede seama că lucrurile nu stau deloc aşa.

image

Chefii Sorin Bontea (dreapta) şi Cătălin Scărlătescu, explicându-le concurenţilor ce au de făcut FOTO Pro TV

După ce au primit indicaţiile din partea celor trei chefi, vedetele s-au apucat de gătit. Voia bună cu care concurenţii au pornit la gătit a dispărut rapid, fiind înlocuită cu ţipete şi replici dure.

„S-a mişcat Strunilă mai repede decât tine“, i-a reproşat Sorin Bontea lui Jojo.

Echipa fetelor condusă de Elena Lasconi a pierdut startul, lucru pe care chef Cătălin Scărlătescu l-a prevăzut încă din momentul în care Elena a decis ca Alex Dimas ă fie singurul băiat din echipa ei: „ În bucătărie femeile sunt extraordinar de bune bucătărese, dar nu rezistă“.

image

Jojo (stânga), Laura Cosoi şi Elena Lasconi FOTO Pro TV

Cu toate acestea Elena Lasconi a reuşit să-şi coordoneze efficient echipa, reuşind să câştige respectful celorlalţi: „Elena Lasconi este cel mai tare şef de echipă, coordona totul, a fost atentă la toate detaliile, din punctual meu de vedere este un super Master Chef“ ,a mărturisit Jojo.

În schimb Sorin Bontea a fost de părere că Elena Lasconi a pierdut frâiele echipei, existând momente în care aceasta nu făcea faţă presiunii.

image

Dom Baxter FOTO Pro TV

Conflictele dintre concurenţi nu au întârziat să apară, coordonatoarea echipei roşii fiind nemulţumită că membrii echipei albastre au monopolizat uneltele de gătit. „Pacha, dacă atitudinea oamenilor tăi este aşa, eu mă duc şi iau toate produsele de care am nevoie şi nu le impart cu tine“, a ameninţat Elena Lasconi.

image

Alex Dima FOTO Pro TV

„A fost haos, o agitaţie parcă eram în război, ăştia de la albastru ne furau oalele, puneau oalele murdare la noi“, a spus  şi Alex Dima.

„Eu sunt respectuos de fel, până dau de primul prost“, a fost reacţia lui Pacha Man, care a considerat că oamenii lui i-au ajutat pe cei din echipa roşie.

„Pacha Man în calitate de şef de echipă nu s-a mişcat aşa cum trebuia. Au fost momente în care a fost depăşit de situaţie, cei din echipa lui i s-au urcat în cap“, a fost de părere Florin Dumitrescu.

image

Cătălin Josan (stânga) şi Octavian Strunilă FOTO Pro TV

Dacă era de aşteptat ca tensiunile să apară între concurenţi, de această data au existat conflicte şi între chefi, chef Florin Dumitrescu fiind apostrofat de chef Cătălin Scărlătescu, acesta fiind nemulţumit că vedetele nu fac faţă.

„Eu nu sunt prietenul lui Florin şi lui Sorin, sunt familia lor. Am clacat, îmi pare rău, nu am vrut“, şi-a explicat chef Cătălin Scărlătescu ieşirea.

image

Gabriela Irimia (stânga) şi Laura Cosoi FOTO Pro TV

În cele din urmă cei trei chefi au hotărât să le dea o mână de ajutor concurenţilor, care erau depăşiţi de situaţie.

„Dom Baxter a refuzat să facă orice altceva, în afară de preparatul pe care îl ştie“, s-a arătat nemulţumit chef Florin Dumitrescu.

image

Cătălin Josan, alături de chef Florin Dumitrescu FOTO Pro TV

„Au existat cele mai mari momente de tensiune pentru că miza era enormă“, a spus Jojo, în momentul în care conflictul dintre cele două echipe nu părea că se apropie de final.

„Dacă nu câştigăm, măcar i-am enervat“, a glumit Octavian Strunilă, în timp ce Dom Baxter i-a reproşat lui Alex Dima că nu ştie să aprecieze ajutorul pe care i l-a oferit.

image

Dom Baxter, alături de chef Cătălin Scărlătescu FOTO Pro TV

Dacă membrii echipei albastre au susţinut  că i-au ajutat pe cei din echipa roşie, aceştia din urmă au considerat că nu au primit niciun fel de ajutor, ba mai mult au fost de părere că oamenii lui Pacha Man le-au pus beţe în roate. „Baxter e în lumea lui, ca şi Paşa şi să nu mai vorbim de Strunilă“, a spus Alex Dima.

image

Jojo (stânga), Laura Cosoi şi Gabriela Irimia FOTO Pro TV

Pe de altă parte, Pacha Man i-a reproşat lui Dom Baxter că refuză să lucreze în echipă şi că ia prea multe pauze.

Săgeţi au fost aruncate şi în tabăra chefilor, de această dată chef Florin Dumitrescu arătându-se nemulţumit de atitudinea lui chef Cătălin Scărlătescu. „Scărlătescule dac-ai face şi tu ceva poate ne-am mişca mai repede“.

 „Băi băieţi sunteţi fetiţe, adică femeile au rămas pe poziţie şi ei s-au pierdut cu firea“, a fost replica lui Scărlătescu în momentul în care Pacha Man a declarat că renunţă.

image

Şerban Copot (stânga), Cătălin Josan şi Octavian Strunilă FOTO Pro TV

Chiar dacă preparatele au fost servite cu mari întârzieri, invitaţii s-au declarat mulţumiţi, părerile fiind împărţite. Dacă echipa roşie s-a bucurat de aprecieri în ceea ce priveşte aspectul, echipa albastră a fost preferată datorită gustului preparatelor.

Jojo a reuşit performanţa de a-şi tăia patru degete, iar Elena Lasconi i-a interzis să se mai apropie de obiecte ascuţite.

image

Cătălin Josan FOTO Pro TV

„Nici Vlad Ţepeş nu a avut atâta exces de zel când i-a tras în ţeapă pe oameni cum a avut Elena“, a zis Strunilă râzând.

După ce şi ultima farfurie a plecat din bucătărie, atât concurenţii, cât şi chefii au dat mâna şi au uitat de toate insultele.

„Sunt foarte mândră de noi toţi, am reuşit o performanţă, absolut incredibil“, a declarat Elena Lasconi. „A fost cea mai tare experienţă din viaţa mea“, a spus şi Jojo.

image

Elena Lasconi, chef Florin Dumitrescu şi Alex Dima FOTO Pro TV

„Pe mine personal m-au dezamăgit doar din punct de vedere al timpului pentru că nu au ştiut să se organizeze, dar chiar şi aşa mâncarea a ieşit bine“, a concluzionat chef Cătălin Scărlătescu.

Ajunşi în studiourile de filmare, vedetele au  vrut să-i pregătească lui Cătălin Scărlătescu o surpriză de ziua lui, aşa că au decis să gătească un tort de clătite iute în speranţa că cheful „va face pace“ cu clătitele. „Un tort aşa cum este şi el, pe dinafară pare pufos, dar înăuntru este ţepos“, a explicat Hienă.

Spre surprinderea şi bucuria concurenţilor, chef Cătălin Scărlătescu a acceptat să guste din tort şi s-a arătat emoţionat, mărturisind că de foarte mult timp nu i-a mai fost făcut un tort.

Echipa câştigătoare va fi anunţată în ediţia de săptămâna viitoare, în care concurenţii „se vor lupta“ cu vinul.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite